Diferenţă de 26 °C între 1 Martie şi Ziua Femeii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Iarna din martie e pe sfârşite, spun meteorologii care anunţă că, de la o zi la alta, temperaturile vor creşte, deşi vor fi mai mici decât în mod obişnuit în această perioadă. Cert este că, de 8 Martie, vom avea, în unele zone, maxime de 12 grade, asta ca să uităm de valorile-record înregistrate în ziua Mărţişorului.

Parcă nici acum nu ne vine să credem că, de 1 Martie, a fost un ger cumplit. Termometrele au înregistrat atunci între minus 14 şi minus 2 grade! La doar o săptămână distanţă, adică joi, pe 8 Martie, vom avea o diferenţă chiar şi de 26 de grade Celsius. Potrivit specialiştilor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, valorile vor creşte treptat, în această săptămână. Din păcate, norii şi ploile ne vor cam necăji, iar soarele va fi destul de scump la vedere. Doar prin jumătatea nordică va fi mai darnic şi se va arăta printre nori, astăzi. Valorile maxime se vor încadra între minus 9 şi 1 grad. 

Temperaturi, sub valorile normale

Marți, 6 martie, însă, norii vor acoperi cerul întregii ţări, iar maximele vor fi între minus 3 şi 7 grade Celsius. Miercuri, locuitorii din Muntenia şi Dobrogea se vor bucura de câteva raze de soare, dar nu aici va fi cel mai cald, ci în Banat, unde maximele vor ajunge până la 6 grade. În rest, vor fi între minus 2 şi 3 grade. 

Joi, de Ziua Femeii, deşi cerul va fi acoperit şi în multe zone va picura, atmosfera va fi ceva mai plăcută. Astfel, maximele de peste zi se vor încadra între 8-9 grade la Craiova, Suceava şi Tulcea, şi 10-12 grade la Bucureşti, Sibiu, Arad, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa. La munte, vor fi maxime de 3-4 grade şi sunt aşteptate, în continuare, ninsori răzleţe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Autobuz STB 90 Facebook jpg
christinak93 italy 4870730 jpg
Elena Ceausescu si Nicolae 1980 Sursa Femeia jpg
cel mai mare ou ciocolata paste guinness jpg
474769866 1018274370113202 40822810969622086 n jpg
captură nasa orion marea neagra jpg
BeFunky collage   2026 04 11T100925 778 jpg
extrageri loto
image
image