Din 30 ianuarie, va ninge în fiecare zi, la munte

Ultima actualizare:

    În vacanța de o săptămână, copiii se vor bucura de zăpadă
În vacanța de o săptămână, copiii se vor bucura de zăpadă

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru perioada 26 ianuarie - 9 februarie. Click! îți arată cum va fi vremea în vacanța elevilor care va fi în intervalul 31 ianuarie – 8 februarie.

BANAT

Pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel obişnuit în această perioadă, cu medii ale valorilor maxime diurne în jurul a 2...3 grade, şi ale minimelor nocturne cuprinse între -5 şi -2 grade. Excepţie va face intervalul 29 ianuarie – 2 februarie, când, în condiţiile unei uşoare încălziri a vremii, temperaturile vor fi, în medie, cu 3...4 grade mai ridicate. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor este ridicată în fiecare zi. Acestea vor fi mixte la începutul şi sfârşitul intervalului şi predominant ploi în rest, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate la sfârşitul lunii ianuarie.

CRIŞANA

La începutul intervalului valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei. Începând din data de 29 ianuarie şi până în 1 februarie, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, în medie temperaturile maxime fiind de 6...7 grade, iar cele minime de -1...1 grad. În a doua săptămână, regimul termic va marca o scădere de aproximativ 4 grade, şi va reveni la valori normale. În cele două săptămâni de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se menţine ridicată, iar cantităţile de apă vor fi mai importante între 30 ianuarie – 1 februarie şi în jurul datei de 3 februarie. Vor fi mai ales ploi, dar la începutul şi sfârşitul intervalului, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

TRANSILVANIA

Pe parcursul primelor 3 zile, regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă, media maximelor situându-se în jurul a 2 grade, iar cea a minimelor va oscila între -5 şi -3 grade. În următoarele 4 zile vremea se va încălzi, iar valorile termice vor creşte cu aproximativ 5 grade. În a doua săptămână temperaturile revin la valorile obişnuite pentru începutul lunii februarie şi, la nivelul întregii regiuni, maximele vor fi apropiate de pragul îngheţului, iar minimele vor tinde, în medie, spre -8 grade. Sunt estimate ninsori, în general slabe cantitativ, pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar trecător, mai ales între 30 ianuarie şi 2 februarie, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie. Vor fi condiţii de polei.

MARAMUREŞ

Valorile termice diurne vor oscila uşor de la o zi la alta în prima săptămână, dar se vor menţine pozitive, între 2 şi 5 grade. Începând din data de 3 februarie, media regională a temperaturilor maxime se va situa între -2 şi 0 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative pe tot parcursul intervalului de prognoză, cu cele mai scăzute valori în a doua săptămână, când se vor situa, în medie, în jurul a -6 grade. Precipitaţiile, mixte la început, apoi predominant sub formă de ninsoare, vor avea o probabilitate de apariţie mai mare după data de 29 ianuarie. În 30 – 31 ianuarie şi 3 februarie, izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Pe arii restrânse se poate forma polei.

MOLDOVA

Regimul termic, normal la începutul intervalului, va marca o creştere semnificativă spre sfârşitul primei săptămâni, când media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 8 grade, iar cea a minimelor va deveni uşor pozitivă. Apoi, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, iar din 5 februarie temperaturile diurne vor fi, în medie, de 1...2 grade, iar cele nocturne se vor situa în jurul valorii de -5 grade. În fiecare zi, pe spaţii restrânse sunt posibile ninsori slabe sau lapoviţă, însă în 31 ianuarie şi din nou în intervalul 3 – 5 februarie, acestea pot fi moderate cantitativ.

DOBROGEA

În primele zile ale intervalului, valorile termice medii ale aerului vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei, cu maxime de 3...4 grade şi minime în jurul pragului de îngheţ. Apoi, în weekend, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, temperaturile crescând, în medie, cu 6...8 grade. În a doua săptămână, deşi vremea va intra într-un proces de răcire, regimul termic se menţine mai ridicat decât cel normal. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor este ridicată în fiecare zi, dar cu precădere în intervalul 31 ianuarie – 5 februarie, când sunt posibile cantităţi de apă mai însemnate, la început sub formă de ploaie, apoi mai ales lapoviţă şi ninsoare.

MUNTENIA

Pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel obişnuit în această perioadă, cu medii regionale ale valorilor maxime diurne între 3 şi 5 grade, şi ale minimelor nocturne cuprinse între -4 şi -2 grade. Excepţie va face intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, când vremea va fi caldă, iar valorile termice vor urca, în medie, până la 10 grade ziua şi nu vor coborî sub 0 grade în timpul nopţilor. Sunt posibile precipitaţii în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai mare între 30 ianuarie şi 5 februarie, atunci când şi cantităţile de apă vor fi mai importante.

OLTENIA

La începutul intervalului valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei. Începând din data de 30 ianuarie şi până în 3 februarie, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, în medie temperaturile maxime fiind de 4...7 grade, iar cele minime de -2...2 grade. În a doua săptămână, regimul termic va marca o scădere treptată şi va reveni la valori medii normale, ceea ce înseamnă 2...3 grade în timpul amiezelor şi în jur de -4 grade pe parcursul nopţilor. În cele două săptămâni de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se menţine ridicată, iar cantităţile de apă vor fi mai importante între 30 ianuarie – 4 februarie. Vor fi mai ales ploi, dar la începutul şi sfârşitul intervalului, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

LA MUNTE

Valorile termice se vor menține negative, atât noaptea cât și ziua. Maximele diurne se vor încadra, în medie, între -5 şi -1 grad, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 31 ianuarie, iar noaptea temperaturile vor coborî până la pragul gerului, cu precădere în a doua săptămână de prognoză. Va ninge în fiecare zi, dar pe arii mai extinse şi moderat cantitativ începând din data de 30 ianuarie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net