«Distrug toată casa înainte să mi-o ia banca»

Ultima actualizare:
Cu bormaşina  a dărâmat  tencuiala  de pe casă
Cu bormaşina a dărâmat tencuiala de pe casă

A copilărit în această casă, iar atunci când a devenit bărbat a pus umărul ca locuinţa familiei să înflorească. A renovat-o cu mâinile lui, dar acum a ajuns să o distrugă. Furia şi neputinţa l-au împins pe Teodor Dinu să o demoleze, la propriu. Aşa arată disperarea!

Avea doar 4 ani când s-a mutat cu părinţii la curte, pe o străduţă liniştită de lângă Arena Naţională, din Capitală. Căsuţa familiei era modestă, dar s-a transformat într-o viluţă cochetă cu două dormitoare şi living generos. ”Mă doare sufletul că pierd tot ce am construit cu atâta trudă”, ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, Teodor Dinu (49 de ani). Banca l-a adus la disperare.

În 2006, atunci când era om de afaceri, bărbatul, împreună cu soţia sa, a accesat o linie de credit cu care să-şi susţină firma. Aducea haine din Germania pe care le vindea în propriul magazin. S-a împrumutat de 60.000 € şi a pus casa gaj. Plătea câte 1.000 € pe lună. ”Pentru că totul ne mergea bine, banca ne oferta cu credite, chiar şi de 400.000 €. În 2008 am accesat un alt credit, de data asta ipotecar, de 80.000 €, pentru o garsonieră. Pentru ambele datorii achitam lunar peste 2.000 €. În loc să ne sprijine că eram clienţi corecţi ne puneau beţe-n roate. În şase luni ne-au mărit dobânda de la 14,5% la 18%”, povesteşte Teodor.

Livingul urma  să fie şi el demolat
Livingul urma să fie şi el demolat

Un maldăr de moloz  s-a strâns după  câteva ore de muncă
Un maldăr de moloz s-a strâns după câteva ore de muncă

Ca să scape de povara datoriilor, bărbatul a decis să vândă casa girată. Stingea creditul şi îi rămâneau şi bănuţi. S-a lovit de un zid din partea băncii, care nu a dorit să primească datoria. “Am pus la dispoziţia băncii 84.000 € ca să ştergem creditul, iar cumpărătorul îmi oferea pe casă 105.000 €. Când au văzut cei de la bancă faptul că ne-ar rămâne 20.000 € ne-au obligat printr-o clauză abuzivă, introdusă după acest episod, să rambursăm concomitent 20.000 € la creditul de investiţii rămas în sold. Ce legătură avea creditul pentru casă cu cel pentru afaceri? Aşa că nu am fost de acord cu înşelăciunea. Am plătit ratele până în 2012, apoi n-am mai reuşit. Banca ne-a executat afacerea, ne-a luat marfa, am vândut maşina, verighetele, tot”, continuă Teodor.


    Un maldăr de moloz  s-a strâns după  câteva ore de muncăFoto: Florin Şuler
Un maldăr de moloz s-a strâns după câteva ore de muncăFoto: Florin Şuler

Joi, casa lor va fi scoasă la licitaţie cu 50.000 €, după ce au rămas şi fără garsonieră. Înainte să rămână pe drumuri, familia Dinu a preferat să distrugă totul. ”Am demolat baia de serviciu, faţada, coşul şi urmează livingul. Dormitoarele vor cădea ultimele”, ne-a spus Teodor. Am plecat de acolo în timp ce pereţii cădeau ca seceraţi la loviturile cu barosul, iar bormaşina punea la pământ tencuiala.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net