Doctoriţele care au dezvăluit ororile din spitale, hărţuite de colegi

Ultima actualizare:

    Dr. Elena Voicu şi dr. Camelia Roiu spun că  sunt împiedicate  să-şi facă meseria
Dr. Elena Voicu şi dr. Camelia Roiu spun că sunt împiedicate să-şi facă meseria

Au avut curajul să spună ce nenorociri se petrec în spitalele din România, iar, acum, sunt puse la zid de colegi. Este vorba de cele două doctoriţe de la Spitalul Sf. Pantelimon, respectiv Spitalul de Arşi, ambele din Bucureşti.

Dr. Elena Voicu, de la Pantelimon, spune că este hărţuită. Ea este medicul care a scos la iveală situaţia de la secţia ATI, unde medicamentele erau ţinute sub cheie de către fosta şefă a secţiei, Laura Constantinescu, care se juca şi de-a Dumnezeu şi hotăra care pacienţi au dreptul sau nu la medicamente. “Deşi este suspendată (n.r. Constantinescu), strânge semnături împotriva mea de la diverşi colegi, îi îndeamnă să fie împotriva mea şi încearcă să facă o situaţie tensionată pe secţia de terapie, ei nu vorbesc cu mine”, a declarat, pentru Mediafax, dr. Voicu. Ea este susţinută de dr. Camelia Roiu, de la Spitalul de Arşi, care a înregistrat imaginile cu pacientul pe rănile căruia erau larve. Audiată la Poliţia Capitalei în acest caz, Camelia Roiu a declarat atunci că are colegi care doresc să o “linşeze”. “Ştiu că am colegi care vor să mă linşeze şi care vor... au şi vorbit să mă potolească în vreun fel, să mă bage în comisii de disciplină, dar am şi colegi pe care îi stimez şi care ştiu că sunt profesionişti adevăraţi. Autorităţile ştiau ce se întâmplă în spitalul acesta. (...) Colegii laşi, care nu recunosc ce se întâmplă acolo, să-şi aducă aminte că totuşi sunt medici şi că este esenţial să îşi facă meseria, iar cea mai mare satisfacţie o ai când salvezi un pacient”, a spus Camelia Roiu pe 19 iulie.Acum, doctoriţa i-a luat apărarea doctorului Voicu. “Elena Voicu de la Spitalul Pantelimon este hărţuită, intimidată, împiedicată să-şi facă meseria. Acelaşi lucru s-ar fi întâmplat cu mine dacă, acum, eram în spital şi nu în concediu. Dacă ne vor elimina pe cei care spunem adevărul şi ne pasă, nu vom mai avea nici o şansă la vindecare. Domnule ministru, treziţi-vă!!!”, a scris, pe Facebook, dr. Roiu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net