Doi membri ai partidului ungar Jobbik nu mai au voie să intre în România. Formaţiunea refuză să accepte interdicţia impusă

Ultima actualizare:

    Preşedintele român, Traian Băsescu, a cerut interzicerea liderilor Jobbik şi a membrilor partidului în România
Preşedintele român, Traian Băsescu, a cerut interzicerea liderilor Jobbik şi a membrilor partidului în România

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului român de Interne a anunţat luni seara că doi parlamentari ai Jobbik, Istvan Szavay şi Gyula Gyorgy Zagyva au primit interdicţia de a intra în România timp de un an. Partidul naţionalist ungar Jobbik nu acceptă interdicţia de un an impusă de România unora dintre membrii săi, transmite Mediafax.

Vizaţi de aceeaşi interdicţie sunt şi Zsolt Tyirityan din cadrul Betyarsereg (Oastea Haiducilor) şi Bela Mikola, membru al Jobbik şi al organizaţiei paramilitare Noua Gardă Ungară.

Cei patru cetăţeni ungari au fost acuzaţi că sunt membri ai unor organizaţii cu agendă naţionalistă extremistă şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a României şi pentru ordinea publică. România monitorizează şi alte persoane care desfăşoară activităţi ce contravin legilor naţionale şi europene.

Istvan Szavay a declarat pentru MTI că decizia României este scandaloasă şi explicaţia interdicţiei este mai degrabă vagă.

El a insistat că Jobbik nu a declarat şi nu a făcut nimic care să justifice o astfel de măsură, adăugând că a remarcat un aspect legat de politica internă a acestei situaţii, căreia Jobbik i-a căzut victimă.

Szavay a declarat că măsura este nu numai împotriva Jobbik, ci şi împotriva comunităţii maghiare din Transilvania şi că autorităţile române vor să îl intimideze.

Jobbik nu va permite acest lucru, adăugând că partidul îşi va prezenta programul în Transilvania. Acesta nu include nimic care să fie împotriva României sau care să încalce legile României, a declarat el.

Preşedintele român, Traian Băsescu, a cerut interzicerea liderilor Jobbik şi a membrilor partidului în România la 11 martie, după un protest cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc din Târgu Mureş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
Masa de Paste, foto Shutterstock jpg
oua freepik jpg
Centrul Vechi din București FOTO shutterstock
image png
de la pantofii la platforme 5 sfaturi despre cum sa creezi o tinuta eleganta cu pantofi cu toc jpg
image
image