Două focare de pestă porcină africană în judeţul Hunedoara

Ultima actualizare:

    FOTO: Click!
FOTO: Click!

Două focare de pestă porcină africană au fost confirmate în zonele Călan şi Călanu Mic, judeţul Hunedoara, acestea fiind izolate de autorităţile sanitar-veterinare. Autorităţile au făcut controale şi analize în toate gospodăriile din zonă.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Prefecturii Hunedoara, cazurile de pestă porcină africană au fost confirmate în gospodăriile a doi proprietari de mici ferme de creştere a porcilor. 

„Au fost aplicate de urgenţă măsurile aprobate prin hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care au constat din: instituirea de restricţii în cele două exploataţii, confiscarea întregii cantităţi de carne rezultate în urma sacrificării de urgenţă a porcilor, precum şi dezinfecţia locului unde a fost dispusă îngroparea carcaselor suinelor sacrificate. De asemenea, autorităţile au efectuat controale şi analize în toate gospodăriile din apropierea celor două exploataţii unde a fost descoperită boala”, se arată în comunicat.Pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare, medicii veterinari monitorizează permanent starea clinică a porcilor din zona de protecţie, a fost instalat filtru cu covoare dezinfectante la intrarea în focarele din Călan şi Călanu Mic şi au fost afişate informări ale cetăţenilor privitoare la declararea focarelor de pestă porcină şi la măsurile care trebuie luate pentru protejarea animalelor din gospodării, informează news.ro.

În aceste zile continuă recoltarea probelor şi examinările clinice, iar proprietarii de porci sacrificaţi vor fi despăgubiţi. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
furtuna bucuresti (1) jpg
salzburg png
7a2a45b4 6d83 4b1d 82f9 b4f245118257 jpg
723230255 122135843853046265 8420252753971345451 n jpg
dieta mediteraneeana FOTO VPA com au jpg
image png
733195394 952963984467352 6162207222506302891 n jfif
tracy kiss instagram jpg
image
image