Ducele de Kent, îndrăgostit de ţuica de prune

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În localitatea sibiană Sibiel a fost ieri forfotă mare. Cum oaspeţii de rang înalt nu trec pragul Sibielului în fiecare zi, toată lumea a încercat să se pregătească cât mai bine pentru reprezentanţii casei regale britanice care au ajuns la ei în vizită.

Este vorba despre prinţul Edward, duce de Kent, văr al reginei Angliei şi unchi al prinţului Charles, însoţit de fiul său Earl St. Andrew şi Jessica Luke Douglas, apropiată a Casei Regale a Marii Britanii.

Gospodinele au pregătit la aperitiv brânzeturile renumite din Mărginimea Sibiului - brânză de burduf, caş proaspăt, telemea proaspătă, alături de care au aşezat pe platouri slănină, chiftele de casă, dovlecel pane, vinete pane cu susan, salată de vinete cu roşii, castraveţi, ridichi şi ceapă verde.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Tot pentru musafiri, au pregătit ciorbă de văcuţă şi sarmale cu ciolan de porc afumat, pâine de casă dar şi plăcinte cu măr, vişine şi rabarbăr. Chiar dacă la Sibiel a plouat bine, prinţul a respectat programul anunţat şi a descins în centrul comunei în căruţă. A fost fascinat de biserică, dar mai ales de muzeul cu icoane pe sticlă, unic în ţară.

De la muzeu, alaiul s-a oprit într-un atelier de fierărie tradiţională, apoi la un atelier de ţesut. Până să treacă însă la vizitarea obiectivelor turistice, prinţul a gustat fără probleme şi din pâinea de casă, dar şi din ţuica tare, pusă în căni mici de pământ. El s-a arătat încântat de băutura românească.

Prinţul Charles are mai multe case în Transilvania

Prinţul Charles, moştenitorul Coroanei Britanice, este şi el un mare fan al Transilvaniei. El are două proprietăţi în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată.

De altfel, Prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi în România, printre care şi o casă în satul braşovean Viscri. În ultimii ani, moştenitorul Coroanei Britanice a făcut mai multe vizite private în România.

Harry a venit de Paşte în România

Mezinul familiei regale a Marii Britanii, Prinţul Harry (27 de ani), şi-a petrecut trei zile în Transilvania, în preajma sărbătorilor pascale.

Şi-a luat mâncare din benzinărie

simeon stalpnicul png

Însoţit de câţiva prieteni, acesta a petrecut momente frumoase în scurta vacanţă în România: s-a plimbat cu motocicleta pe dealuri, a savurat peisajele, a gustat mâncăruri tradiţionale, iar la plecare a primit cadou o palincă adevărată! Iniţial, se zvonise că Harry ar fi venit în România pentru a vizita localitatea braşoveană Viscri, unde tatăl său, prinţul Charles, are o proprietate, dar, ulterior, s-a confirmat că prinţul a poposit la conacul conţilor Anna şi Tibor Kalnoky, din localitatea covăsneană Micloşoara.

Harry s-a plimbat cu motocicleta pe dealurile din împrejurimi

simeon stalpnicul png

Fără fiţe şi pretenţii extravagante, gaşca de prieteni a părăsit Transilvania, după trei zile de relaxare, într-o dubiţă veche, iar în drum spre aeroport tinerii s-au oprit să ia prânzul la benzinărie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net