E oficial! Klaus Iohannis a promulgat Legea Big Brother

Ultima actualizare:

    Toate comunicările electronice ale românilor ar putea fi citite sau ascultate
Toate comunicările electronice ale românilor ar putea fi citite sau ascultate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 9 octombrie, Legea Big Brother, care va permite furnizorilor de comunicații electronice să stocheze informații cu caracter personal despre abonați.

Administrația Prezindențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea Big Brother, privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

Proiectul de lege, asumat de liderii partidelor parlamentare, prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor fi şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării.

Potrivit legii, prelucrarea datelor de trafic, în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans va fi permisă până la 3 ani de la data efectuării comunicării. Accesarea datelor se va putea face într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau cu autorizarea prealabilă a judecătorului, precizează Mediafax.

Legea mai stabileşte că atunci când sunt transmise în format electronic, solicitările şi răspunsurile trebuie să aibă semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, pentru asigurarea integrităţii datelor.

Cea mai importantă şi contestată prevedere stabilieşte că, la solicitarea instanțelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și al securității naționale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de rețele publice de comunicații de rețele electronice destinate publicului pun la dispoziția acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului și datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecția informațiilor cu caracter personal.

Din 2009 au fost promovate mai multe variante ale legii privind datele personale -aşa-numita Legea Big Brother, dar au fost respinse de Curtea Constituţională (CC) pe motiv că încalcă drepturile şi libertăţile individului.

Fostul şef al SRI Liviu Maior a demisionat în ianuarie, susţinând ulterior că motivul demisiei sale a fost respingerea legilor Big Brother de către CC.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net