E oficial! S-a stabilt când se reiau examenele auto și înmatriculările mașinilor
Veste bună pentru românii care erau programați să dea examen pentru permisul auto înainte de starea de urgență! Programările se vor relua în două etape, însă nu din 18 mai, ci de luna viitoare. Totodată, s-a stabilit și când se vor înmatricula din nou mașini.
De luni, 18 mai, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) își va relua treptat activitățile de relații cu publicul la toate serviciile publice comunitare, cu excepția celor aflate în zone cu restricții -carantinate.
Programul de la Permise și Înmatriculări diferă în funcție de zonă
”Prioritatea noastră este creșterea capacității de preluare a solicitărilor pe linie de înmatriculări/preschimbări permise de conducere prin readucerea în activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forțe de sprijin pe perioada stării de urgență, întrucât estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor pe această linie odată cu relaxarea măsurilor impuse de starea de urgență”, anunță reprezentanții DRPCIV.
Programul de lucru cu publicul al serviciilor publice va diferi de la un județ la altul, altfel că autoritățile vă recomandă să intrați și să vă informați pe site-urile instituțiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secțiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală.
Se lucrează doar pe baza programărilor online
Activitățile se vor soluționa doar în baza programarilor online - accesibile pe site-ul www.drpciv.ro.
Accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri mici formate din 5-10 persoane, n funcție de particularitățile spațiului de lucru cu publicul.
Examinarea auto, reluată din iunie, în două etape
În ceea ce privește examinarea auto, aceasta va fi reluată la începutul lunii iunie, în două etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție si distanțare sociala în vederea limitării răspândirii coronavirusului.
Astfel, prima etapă va fi examinarea la proba practică pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență.
Prioritate vor avea candidații afectați de măsurile restrictive, respectiv cei cărora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau care vor expira în perioada următoare.
În vederea programării candidaților aflați în această situație sunt analizate două posibilități:
- Programarea din oficiu cu informarea acestora, în ordinea programărilor anterioare;
- Programarea prin intermediul școlilor de șoferi pe platforma online dedicată, cu informarea candidatului.
În a doua etapă, va fi realuată proba teoretică, la distanță de aproximativ două saptamani.
Acest lucru se va stabili exact în funcție de volumul solicitărilor pentru examinarea practică.
Reguli pentru examinarea auto
- Cei înscriși vor fi primiți în sala de examen și în mașină doar cu mască de protecție. La fel vor purta și examinatorii;
- Interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice va fi dezinfectat înainte de începerea fiecărei probe;
- Se va respecta distanțarea persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice, cel puțin 1,5 m;
- Se va evita însoțirea candidaților de prieteni, rude. Accesul în permietru va fi permis doar candidatului și reprezentanților școlilor de șoferi;
- Instruirea se va desfășura numai în spații deschise, cu respectarea regulilor de distanțare socială.
Citește și: