Ea este omul din spatele misiunilor de salvare

Ultima actualizare:

    Tânăra pregăteşte elicopterele înainte de plecarea în misiunefoto: arhiva personală
Tânăra pregăteşte elicopterele înainte de plecarea în misiunefoto: arhiva personală

În timpul liber este o femeie obişnuită, se îmbracă în fuste sexy şi se machiază ca un fotomodel. Când îmbracă însă uniforma militară, Luiza Goran impune respect. La 23 de ani este maistru militar, specialitatea avion-motor. Tânăra este omul din umbra piloţilor şi a cadrelor militare SMURD.

Am cunoscut-o pe Luiza Goran la Inspectoratul General de Aviaţie, din Băneasa, de unde elicopterele SMURD şi cele ale Ministerului Afacerilor Interne pleacă în misiuni de salvare, căutare şi intervenţie. O tânără inteligentă, pe care se bazează atât maiştrii cu experienţă, cât şi piloţii, dar şi cadrele militare. „Imediat după liceu, am susţinut examenul de admitere la Şcoala de maiştri militari şi subofiţeri Traian Vuia de la Boboc, am aplicat pentru MApN, însă am fost selecţionată  într-o clasă cu încă opt fete şi un băiat, la M.A.I. Îmi aduc aminte că au venit la concurs 75 de fete şi peste 200 de băieţi. Au fost doi ani minunaţi în care am învăţat ce înseamnă disciplina. Nimeni nu ţinea cont că suntem fete, nu erau diferenţe între noi, făceam plantoane, dimineaţa participai la înviorare, nu scăpam de flotări şi genuflexiuni, curăţenie în toată unitatea, apoi mergeam la cursuri. Respectul era cel mai important. Cel mai mult mi-a lipsit familia. Am fost calificată ca maistru militar, clasa IV, specializarea avion-motor, iar misiunea mea acum este de a asigura mentenanţa elicopterelor noastre”, ne-a mărturisit tânăra, care recunoaşte că şi-a dorit de mică să îmbrace uniforma militară.

Deşi are doar 23 de ani, Luiza munceşte de dimineaţă până seara. „În funcţie de misiuni, poţi sta de dimineaţă, până seara, se poate întâmpla să fii acasă şi, dacă se dă alarmă, te ridici din pat şi într-un minut ieşi pe uşă. Eu asigur mentenanţa elicopterelor, lucrări periodice, verificări şi controale înainte şi după executarea misiunilor”, spune tânăra. „Am fost foarte emoţionată la prima misiune. În scurt timp, a trebuit să pregătesc aeronava pentru zbor, alături de colegii mei. După ce au decolat, am rămas afară, pe pistă, aşteptând cu sufletul la gură întoarcerea lor la bază! Era prima dată când eu am dat un elicopter la zbor!”.

„Sunt omul bun la toate”

În afara orelor de program, Luiza e o tânără sexy
În afara orelor de program, Luiza e o tânără sexy

„Sunt tare mândră că mi-am făcut părinții fericiți. Suntem puține fete din liceu care au reușit în carieră la o vârstă atât de fragedă. În timp ce alții stau pe banii părinților, eu am grijă de mine, sunt omul bun la toate. În timpul liber, îmi place foarte mult să citesc, să mă relaxez și să uit pentru câteva ore de muncă”, se descrie Luiza Goran.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net