El este fiul primarului din Deta, care a tăiat trei oameni cu sabia

Ultima actualizare:

Primarul din Deta, Petru Roman susţine că nu ştie nimic de fiul său, singurul telefon pe care putea fi contactat fiind închis.

„Are un telefon şi are telefonul închis”, a spus primarul. În acelaşi timp, „ADS Timişoara” a intrat în posesia unei fotografii a fugarului. Surse din poliţie au spus că cel mai bine ar fi ca Roman să se predea.

„I-am transmis semnale să se predea. Aşa ar fi cel mai bine pentru el pentru că faptele de care este acuzat nu sunt grave. Fuga îi agravează situaţia”, au declarat surse judiciare importante.

În paralel cu ancheta penală privind bătaia dintre clanurile de interlopi, şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, a dispus efectuarea unei anchete administrative pentru a vedea modul în care Poliţia Deta a gestionat situaţia din oraş.

De altfel, şeful IPJ Timiş, comisarul-şef, Gheorghe Popescu, a declarat că a cerut în repetate rânduri demisia şefului Poliţiei Deta, Ioan Goloşie, tocmai pentru gestionarea defectuoasă a activităţii infracţionale a fraţilor Roman.

Ancheta administrativă este în desfăşurare şi cel mai probabil se va lăsa cu demisia de bună voie a şefului Poliţiei din Deta. Cu ocazia unei conferinţe de presă, şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa a mai declarat că fraţii Roman nu sunt la primele probleme cu legea.

„Fraţii Roman au fost trimişi în judecată în mai multe dosare, dar nu au fost infracţiuni cu violenţă şi dosarele s-au finalizat prin retragerea plângerilor de către părţile vătămate”, a spus Popa. Acesta a mai declarat că la nivelul Poliţiei Române nu au ajuns informări cu privire la clanurile care acţionează la Deta.

Citeşte şi:

Fiii primarului din Deta cereau taxe de protecţie: tinerii tăiaţi refuzau să plătească

Fiul primarului din Deta a înjunghiat trei tineri la o petrecere."Şmecherul" oraşului a mai provocat scandaluri



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net