El este Hagi, «regele» lubeniţelor
Numele unuia dintre cei mai mari fotbalişti români este un prenume pe care un tânăr din Dolj îl poartă cu mândrie. Hagi Stoican s-a născut acum 32 de ani, în satul Ocolna, din comuna Amărăştii de Jos (Dolj). Înnebunit după Gheorghe Hagi, care evolua atunci la Sportul Studenţesc, tatăl a ales să-şi numească bebeluşul la fel ca pe marele fotbalist.
Faima fostului “decar” al echipei naţionale a României îl obligă! Hagi Stoican povesteşte că şi-a dorit tot timpul să nu facă numele „Regelui“ de ruşine şi s-a ţinut de cuvânt.
Tânărul de 32 de ani este unul dintre cei mai instruiţi săteni din satul doljean Ocolna. Mai mult, el s-a implicat în numeroase proiecte sociale şi a reuşit să rezolve o parte din problemele pe care le au romii din comunitate. „Părinţii mi-au spus clar că fără muncă nu o să pot să devin ceea ce-mi doresc”, zâmbeşte Hagi din Dolj. “Sunt absolvent de Baca-laureat şi fac tot ce îmi stă în putere ca să-i ajut pe romii din sat. Le-am explicat că e important să-şi lase copiii la şcoală. A fost greu la început, dar cu timpul au înţeles că, dacă nu ai carte, nu ai parte. Pentru mine este o mândrie să port numele lui Gheorghe Hagi”, a spus tânărul.
Tânărul a încercat să-i calce pe urme starului, dar la 19 ani a fost nevoit să renunţe. Cum familia nu avea bani să-l susţină financiar, Hagi a abandonat fotbalul şi s-a apucat cu seriozitate de agricultură. Acum, la 32 de ani, el se mândreşte cu o gospodărie mare şi cu şapte hectare cultivate cu lubeniţă. „În mediul rural e greu să-ţi găseşti un loc de muncă, aşa că a trebuit să mă descurc şi, încetul cu încetul, mi-am încropit o mică afacere, cu pepeni şi cu două solarii. Prin urmare, am ce să le pun pe masă celor doi copii. Eu i-am învăţat de mici să-i mulţumească lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că au acoperiş deasupra capului”, adaugă Hagi Stoican.El îşi doreşte ca fiul cel mare să ajungă fotbalist, aşa că a respectat tradiţia şi l-a botezat cu numele unui faimos jucător portughez: Ronaldo. Copilul iubeşte mingea şi visează ca, într-o bună zi, să joace la echipa lui Gigi Becali. „Ronaldo este cel mai bun fotbalist din lume şi mă bucur că îi port numele. Tata e Hagi, iar eu sunt Ronaldo, iar pe terenul de fotbal suntem întotdeauna o echipă”, spune, însufleţit, băieţelul.