Ele sunt măicuţele care îl îngrijesc pe Regele Mihai

Ultima actualizare:

    Măicuţele de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Elveţia fac cu schimbul la căpătâiul regelui
Măicuţele de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Elveţia fac cu schimbul la căpătâiul regelui

Alături de Regele Mihai, la reşedinţa sa din Elveţia se află de mai bine de un an şi jumătate, de când a fost diagnosticat cu leucemie cronică şi cancer de piele, două măicuţe. Acestea fac parte din obştea singurei mănăstiri româneşti de maici din Elveţia. Sunt zi şi noapte la căpătâiul Majestăţii Sale, care, potrivit unor surse, se simte mai bine.

„Regele Mihai (96 de ani) se simte mai bine, este liniştit, conştient”, se arată în corespondenţa din Elveţia a TVR, postul precizând că informaţia nu este comunicată oficial de Casa Regală. Mai mult, regele mănâncă şi comunică cu cei din jur, relatează presa elveţiană. Chiar dacă nu este oficială, aceasta este o veste îmbucurătoare, ţinând cont că în urmă cu o săptămână Casa Regală anunţase că starea de sănătate a Majestăţii Sale s-a agravat, apoi că a fost împărtăşit.La reşedinţa sa din Aubonne (Elveţia), regele îi are alături pe angajaţii Casei Regale, printre care Constanţa Iorga, consiliera sa care s-a mutat de câţiva ani acolo, dar şi câte două măicuţe, de la singura mănăstire românească de maici din Elveţia, Acoperământul Maicii Domnului.

Îi sunt aproape regelui şi îngrijesc de sănătatea lui de mai bine de un an şi jumătate, atunci când a fost diagnosticat cu cele două boli crunte: cancer de piele şi leucemie.Micuţa mănăstire din Elveţia a fost creată, în 2 iulie 2013, de maica Antonia, cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale. Măicuţele s-au instalat provizoriu în singurul loc găsit liber, o clădire a  unei foste mănăstiri catolice, în satul Grolley. Membrii micuţei comunităţi au dus o viaţă de rugăciune, slujbele (în română şi franceză) fiind săvârşite în fiecare zi, dimineaţa şi seara. După doi ani, au fost nevoite să părăsească locul pentru că acesta a fost transformat în adăpost pentru azilanţi. Au urmat vremuri grele pentru măicuţe, care au găsit adăpost în micuţa localitate Les Scirnes d’Albeuve. Trăind după reguli ale ospitalităţii, rare în lumea noastră de zi cu zi, obştea ajută cum poate pe oricine. Astfel, pe site-ul mănăstirii este postat un anunţ că românul sărman, care se află în trecere prin zonă şi vrea un loc unde să se odihnească sau are nevoie de merinde, poate găsi aici, la Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului.


    Una dintre ultimele fotografii cu Regele Mihai la Săvârşin
Una dintre ultimele fotografii cu Regele Mihai la Săvârşin

Flash news

  • Avocatul nepotului regelui, Radu Enache, a declarat, la Digi 24, că personalul aflat la casa Majestăţii Sale din Elveţia, despre care s-a spus că ar fi fost agresat fizic şi verbal de fostul prinţ Nicolae (32 de ani), n-a depus plângere împotriva acestuia.


    Fostul prinţ Nicolae (32 de ani)
Fostul prinţ Nicolae (32 de ani)

„A rămas valabilă doar plângerea pentru violare de domiciliu, depusă de Casa Regală şi semnată de către Principesa Margareta. Ancheta este în stadiul iniţial, poliţia elveţiană l-a audiat pe el, dar vor urma să fie audiaţi martori şi, bineînţeles, şi Principesa Margareta”, a spus avocatul. Acesta a adăugat că decizia de retragere a titlului regal lui Nicolae, în 2015, nu i-a fost comunicată acestuia în original niciodată. „Deci, eram curioşi să vedem dacă este semnătura fostului suveran”, a completat avocatul. El a mai spus că Nicolae intenţionează să spună, în luna decembrie, când va veni în România, cine se află în spatele excluderii sale din linia de succesiune.

  • Asociaţia „Amicii Regelui Mihai” consideră că situaţia de la reşedinţa Familiei Regale ridică semne de întrebare. Monarhiştii arădeni se întreabă ce se ascunde în spatele acestui caz. „În astfel de momente grave considerăm că întreaga Familie Regală ar fi trebuit să fie alături de tatăl şi bunicul acesteia. Ciudat este faptul că doar doi membri ai familiei sunt alături de Majestatea Sa Regele. În plus, din comunicatele Familiei Regale lipseşte un buletin medical semnat de medicii curanţi. Ne întrebăm: ce este ascuns şi ce este adevărat? S-a regizat oare obţinerea unui capital de simpatie numai pentru cei care au fost alături de Majestatea Sa Regele în aceste momente? Avem nevoie de adevăr!”, se arată în comunicat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net