Elena Udrea, de Anul Nou: bronzată, decoltată și cu fetița la piept
Eliberată din arest pe 24 decembrie, după 82 de zile petrecute în inchisoarea din Costa Rica, Elena Udrea îți afișează bucuria pe Facebook, unde deja a bifat a doua postare de când se află în libertate. Fostul ministru ne-a arătat cum a petrecut de Revelion.
Elena Udrea, care pe 26 decembrie a împlinit 45 de ani, a pus pe 1 ianuarie, pe pagina personală de Facebook, o fotografie în care apare alături de cele mai dragi persoane: mama Maria Veliceasa, iubitul Adrian Alexandrov (30 de ani) și fiica Eva Maria (3 luni). De remarcat însă ce bronzată este Elena Udrea, dar și faptul că a revenit la hainele sexy, cu vedere la decolteu. "Vă urez în noul an să aveţi credinţa şi puterea de a vă transforma dorinţele în realitate! Vă mulțumesc tuturor pentru felicitările și urările cu ocazia aniversarii mele, în 26 decembrie! Mi-au făcut ziua minunată", scrie Udrea, care pare că și-a petrecut Revelionul într-un restaurant de lux.
Eliberată în Ajun de Crăciun
Pe 24 decembrie, Elena Udrea a primti vestea mult așteptată, după aproape trei luni de arest. Cererea de extrădare a fost retrasă, iar solicitarea a venit în urma sesizării făcute de ministrul justiției, Tudorel Toader. El a anunțat autoritățile din Costa Rica că s-a retras cererea de extrădare care a fost pusă pe numele Elenei Udrea. "Eu am vorbit cu avocata din Costa Rica care mi-a comunicat cam aceleaşi informaţii. Ministerul Public din Costa Rica a fost informat de Ministerul din România faptul că s-au emis documentele de retragere ale solicitării de extrădare. Acum, este o chestiune de ore, minute, până când totul se va pronunţa. Atunci se va întâmpla lucrul pe care l-a dorit: să-şi petreacă sărbătorile alături de familie şi fetiţă", a declarat atunci Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, la România TV.