Elena Udrea și Alina Bica, reținute de Interpol în Costa Rica

Ultima actualizare:

    Elena Udrea şi Alina Bica, în Costa Rica foto: Narcis Vlad Barbu/Facebook
Elena Udrea şi Alina Bica, în Costa Rica foto: Narcis Vlad Barbu/Facebook

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica, acolo unde au fugit la începutul anului. Cele două au fost ridicate de pe stradă, la câteva ore diferență.

Conform Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica,. Udrea, acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost reţinută pe stradă, la ora locală 10:00, iar Bica, acuzată de luare de mită şi corupţie, a fost reţinută tot pe stradă, patru ore mai târziu. Acţiunea a fost realizată în colaborare cu Direcţia de Informaţii şi de Securitate Naţională. 

Ambele aveau alertă roşie în baza de date Interpol, precizează instituţia.

Ele nu pot fi extrădate imediat, dar vor fi prezentate Tribunalului din San Jose, împotriva lor putând fi decise măsuri preventive până când autorităţile pentru migraţie vor decide dacă le vor acorda statut de refugiat, aşa cum au solicitat, notează news.ro.

Elena Udrea a anunţat în 20 septembrie că a născut o fetiţă, avocatul ei, Veronel Rădulescu, declarând că din acel moment nu mai există nicio şansă ca aceasta să fie extrădată, întrucât copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

Elena Udrea a fost condamnată în 5 iunie de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute" şi se află în Costa Rica din luna februarie, fiind dată în urmărire.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica, în care fostul ministru, care se află în Costa Rica, este trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de Dan Andronic.

Alina Bica a fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru ”favorizarea făptuitorului”. Fosta şefă DIICOT a cerut din luna ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net