Elevele de la cel mai bun liceu din Galaţi care au obţinut 10 la Bac. Vor studia în Olanda
Absolvenţi de 10, viitor de cinci stele. Două eleve de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, cel mai prestigios din oraşul Galaţi, au obţinut media generală 10 la examenul de Bacalaureat. Cele două tinere eminente vor pleca să studieze la universităţi din străinătate. Iată şi ce alte rezultate foarte bune au fost obţinute în licee mai puţin cunoscute.
Mara Velea şi Bianca Eni sunt cele două eleve de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” (CNVA), din Galaţi, care au obţinut media 10 la Bacalaureat. Ele vor studia la universităţi din Olanda, scrie adevarul.ro. Bianca a optat pentru specializarea „Computer Science”, în timp ce Mara va studia „Geografia umană şi planificarea teritoriului”. Despre Bianca am aflat că este pasionată de desen şi îşi doreşte să studieze în străinătate deoarece consideră că acolo „meritocraţia este respectată”. De altfel, alţi 12 colegi de clasă ai Biancăi vor pleca să studieze în străinătate. Bianca nu ştie, deocamdată, dacă se va întoarce în ţară după absolvirea facultăţii, însă am aflat că Mara îşi doreşte să revină acasă.
Şi Cristina Lupu, o tânără din comuna Mătăsari, a reuşit să obţină media 10 la examenul de Bacalaureat. Este singura elevă din istoria Liceului Tehnologic Mătăsari care a reuşit această performanţă. Mai mult decât atât, tânăra mărturiseşte că nu a făcut meditaţii şi că s-a pregătit singură.
În judeţul Gorj au fost obţinute cinci medii de 10 la Bacalaureat, dar promovabilitatea a fost cu mult sub cea de la nivel naţional. Rezultate foarte bune au fost obţinute şi la un liceu tehnologic dintr-o comună de lângă Craiova. Liceul Tehnologic Iancu Jianu a avut în acest an 16 candidaţi în examen, 15 fiind din promoţia curentă şi trei din promoţiile anterioare. Un absolvent din promoţiile anterioare nu s-a prezentat, în schimb ceilalţi 15 au promovat toţi examenul şi astfel liceul a ajuns să înregistreze cel mai bun rezultat pe judeţ – rată de promovare de 100%. Toţi elevii au susţinut probele la aceleaşi discipline – Limba Română, Matematică şi Biologie, la Biologie pregătindu-se cu diriginta lor, Tincuţa Besnă.
Nota 3 la Mate, nota 8,90 după contestație
Diferență șocantă în cazul unui elev din Galați care a susținut Evaluarea Națională. Candidatul de la Şcoala Gimnazială Nr. 28 a primit la Matematică nota 8,90 în urma contestaţiei. Acesta a fost notat, iniţial, cu nota 3. Inspectorul școlar județean susţine că a fost sesizată Comisia naţională de Evaluare Naţională, însă nu cunoaşte ce decizie se va lua în privinţa profesorilor evaluatori respectivi deoarece aceştia sunt din alt judeţ. De altfel, contestaţiile de la Evaluarea Naţională au scos la iveală diferenţe uriaşe între nota iniţială şi cea de după contestaţie.
Peste 12.500 de copii de clasa a opta care au avut curajul să conteste s-au trezit cu diferenţe semnificative, de trei puncte sau mai mult. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că se aşteaptă ca la Bacalaureat 2021 să fie diferenţe şi mai mari. „Aceste diferenţe subiective au fost tot timpul anului, anul aceste au fost mai puţine decât în alt an, pentru prima oară structura subiectelor a fost pe modelul PISA şi au fost punctaje detaliate”, a spus Cîmpeanu.