Eroul de la Segarcea, desemnat “Cel mai curajos oltean”. El vrea să devină salvator profesionist
UPDATE. 15.00
Gabi, copilul salvat după ce a căzut în fântână, a ajuns, ieri după-amiază, acasă, după două zile de spitalizare. Micuţul se simte bine, chiar dacă are la gât un guler cervical pe care va trebui să-l poarte până când se va reface fractura.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Cristina Geormăneanu, copilul a fost consultat, luni dimineaţă, de un medic neurochirurg şi s-a luat decizia externării.
“Starea de sănătate a copilului s-a îmbunătăţit considerabil, astfel că medicul a decis că este mai bine să fie trimis acasă. El are o fractură la coloana cervicală, la vertebra numărul 2, astfel că a fost externat cu un guler cervical pe care va trebui să îl poarte până când se va reface fractura. Fractura nu a avut complicaţii neurologice şi copilul se va reface complet”, a declarat Geormăneanu, pentru Mediafax.
Părinţii copilului l-au adus pe micuţ acasă şi spun că îl vor supraveghea cu atenţie pentru a fi siguri că nu va fi afectat din punct de vedere psihic.“Am fost foarte fericit, l-am adus pe copil din spital. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi iau o bicicletă roşie pe care şi-o dorea foarte mult. E vesel, râde şi vreau să vă spun că acum, pe lângă el şi fratele lui de 7 ani, mai am un copil - pe Cristi, băiatul care mi l-a salvat pe cel mic”, a spus tatăl copilului.
Evenimentul a avut loc duminică seară, în faţa a 5.000 de persoane care au asistat, în Sala Polivalentă din Craiova, la meciul de baschet dintre SCM U Craiova şi CS Gaz Metan Mediaş. După intonarea imnului naţional, prefectul l-a chemat pe Marian Becheanu în mijlocul terenului şi, în aplauzele tuturor, l-a desemnat “cel mai curajos oltean”, anunţă Mediafax.
“Mă simt fericit. Am primit o cupă pe care scrie numele meu şi «cel mai curajos oltean». Le transmit tuturor să fie fericiţi”, a spus Cristian Marian Becheanu.
Cu zâmbetul pe buze, băiatul a declarat că vrea să devină salvator profesionist. Dorinţa pare realizabilă, din moment ce nu i-a lipsit curajul să coboare într-o tubulatură cu diametrul de 30 de centimentri şi să-l scoată la suprafaţă pe micuţul aflat în pericol de moarte.
Marian are o poveste tristă de viaţă. A fost părăsit de mamă şi locuieşte într-o casă modestă cu bunicul şi tatăl, care l-au crescut cu frică de Dumnezeu. “Este foarte impresionant ce a făcut Marian. Pentru Segarcea este un erou, pentru faptul că a avut curajul ca la vârsta lui, la 14 ani, să intre într-o fântână şi să scoată un copil de trei ani”, a spus Marian Popa, edilul oraşului Segarcea.
Cristian Marian Becheanu a urmărit meciul din tribunele Sălii Polivalente, împreună cu tatăl său. “Sunt mândru de el. Toată lumea l-a aplaudat, este extraordinar. A făcut un lucru foarte curajos şi dacă aş fi fost lângă el l-aş fi îndemnat şi eu să facă la fel”, a declarat Nicolae Becheanu, tatăl băiatului. Cristian Marian Becheanu este elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală din Segarcea.