EXCLUSIV/VIDEO "Noi suntem viitorii preşedinţi ai României"

Ultima actualizare:
Elevii Colegiului Brukenthal, unde a învăţat şi apoi a predat Klaus Iohannis, sunt mândri că în fruntea ţării a ajuns "unul de-al lor"
Elevii Colegiului Brukenthal, unde a învăţat şi apoi a predat Klaus Iohannis, sunt mândri că în fruntea ţării a ajuns "unul de-al lor"

Klaus Iohannis este de departe cel mai necunoscut şef de stat pe care l-a avut România vreodată. Nu şi-a spălat rufele în public, nu şi-a spus viaţa la televizor. Click! a vrut să afle detalii inedite despre primarul Sibiului care se va muta la Cotroceni.

Aventura noastră la Sibiu demarează la Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal, unde noul preşedinte a absolvit liceul şi unde a predat ulterior Fizica, între 1989 şi 1997. Aici, la trei zile după marea bombă din alegeri, lucrurile se desfăşoară aşa cum spunea tema de campanie a lui Iohannis, adică normal.

La orele prânzului, curtea şcolii, mărginită din trei părţi de liceu, somptuoasa Biserică Evanghelică şi o cafenea, era plină de copii. În discuţiile dintre ei am auzit de cele mai multe ori germana, dar când intri cu ei în discuţie, dovedesc că ştiu impecabil şi româna.

În ciuda evenimentelor petrecute în politica naţională, temele continuă a fi filmele, joaca şi ieşirile din oraş de diseară.

Cartea costă 15 lei
Cartea costă 15 lei

Mă apropii însă de doi puşti de clasa a cincea. Îi întreb cine a studiat aici, cu mulţi ani înaintea lor şi mă dau pe spate. “Baronul Samuel von Brukenthal”, îmi răspunde unul dintre ei mai repezit. “Şi de altcineva mai important, mai ştiţi?”, le ridic eu mingea la fileu.

“Hmmmm. Nu. Aaaa, ba da, Iohannis, preşedintele”, se luminează la faţă Paul, cel cu geacă albastră şi îmbrăcat în blugi. “Stai puţin, cu cine a votat mama ta?”, îl întreabă tot el încruntat pe Florin, puştiul mai sportiv, bănuind-o de trădare pe mama amicului.

“Cu Iohannis. Stai liniştit!”, îl calmează Florin, şi amândoi îmi iau din mână autobiografia fostului primar al Sibiului.

“Şi noi vom fi oameni mari. Poate chiar preşedinţi, ca domnul Iohannis. Asta vrem”, spun ei cu speranţă, ceea ce poate Klaus nici nu visa la vârsta lor.

S-au înghesuit la autografe de la Iohannis

Klaus Iohannis și-a lansat, ieri după-masă, cartea „Pas cu pas”, la Târgul Gaudeamus din București. Sute de oameni i-au cumpărat volumul autobiografic și s-au așezat la coadă pentru a primi un autograf de la președintele ales.


    Cartea costă 15 leiFoto: Marian Iliescu
Cartea costă 15 leiFoto: Marian Iliescu

El a spus că este „un om nesenzațional. Este o carte pe care am gândit-o pentru a mă face un pic mai bine cunoscut. (…) Departe de mine să vreau să dau lecții cuiva. Nici nu mi-am propus să transmit o rețetă a succesului, decât cea spusă de Einstein: 99% transpirație, 1% inspirație”. Cartea costă 15 lei.

Ce a spus Iohannis la lansarea cărţii



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
images jpg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
Avocado FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2026 03 16T211622 037 jpg
image
image