Executat de bănci, deşi n-a făcut credit niciodată
De doi ani, un tânăr din Galaţi se află în proces cu două banci renumite. El a vrut să-şi facă un card de credit, ca să aibă o rezervă de bănuţi, dar a aflat că deja e dator vândut şi rău-platnic.
Vezi şi:
Nu te încadrezi la Prima Casă? Uite ce opţiuni mai ai!
Ionuţ Paraschiv (26 de ani), din Galaţi, a vrut, în anul 2008, să-şi facă un card de credit, ca tot omul. Aşa că, a dat fuga la BRD, sucursala Galaţi, să facă actele.
Aici, surpriză! Pe numele său există un contract de credit pentru suma de 12.000 lei, făcut în 2007, iar tânărul figura ca restanţier cu mai multe rate neplătite. Năucit de situaţie, gălăţeanul a început investigaţiile.
În anul 2009, Ionuţ Paraschiv a dat în judecată BRD - Groupe Societe Generale, iar procesul este pe rol
Aşa a aflat că acel contract de credit a fost încheiat la o agenţie a băncii BRD, din Botoşani. După ce i s-au oferit copii ale contractului de credit şi ale documentelor pe baza cărora a fost încheiat, Ionuţ Paraschiv a descoperit că este victima unei escrocherii.
"Am constatat cu stupoare că semnătura de pe contractul de credit nu-mi aparţine şi este falsificată", ne-a declarat tânărul. Mai mult, gălăţeanul a primit de la bancă documente care fuseseră depuse pentru obţinerea creditului din care care reieşea că solicitantul era angajat ca şofer la firma de transport SC. PRIS-COM UNIVERS S.R.L. din comuna Flămânzi, judeţul Botoşani, precum şi o adeverinţă de venit eliberată de aceeeaşi firmă. Asta în condiţiile în care Ionuţ Paraschiv nu are permis de conducere.
Documentul de bază folosit de persoana care a încasat banii a fost cartea de identitate a lui Paraschiv, pe care acesta o declarase pierdută încă din 2003 şi, în baza căreia o altă persoană făcuse un credit de 12.000 de lei şi la BCR.
În anul 2009, gălăţeanul a dat în judecată băncile pentru a cere anularea contractelor de credit, iar o expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura omului era falsificată.
"Se putea evita această situaţie dacă înainte de semnarea contractelor de credit funcţionarii bancari ar fi realizat că solicitantul nu coincide fizic cu persoana căreia îi aparţine cartea de identitate", ne-a declarat Bogdan Sântoma, avocatul lui Ionuţ Paraschiv. Nici purtătorul de cuvânt al BRD, Traian Traicu, nici Cezar Marin, reprezentant al BCR, nu au vrut, deocamdată, să comenteze.