„Exilul” lui Alexandru Ioan Cuza nu s-a încheiat încă!
Destinul primului domnitor al celor două țări românești care au devenit la 24 ianuarie 1859 o singură patrie e departe de a se fi liniștit. Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) a trebuit, după cum se știe, să-și trăiască ultimii ani de viață în exil, în Germania, Franța și Italia, în urma îndepărtării sale forțate de pe tron din 11 februarie 1866.
El avea să-și dea duhul în Germania, la Heidelberg – ce ironie, succesorul său, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, avea să vină tot din zona germană a Europei, după care în conformitate cu ultimele sale dorințe, rămășițele sale pământești îi vor fi înhumate în curtea Palatului de la Ruginoasa. Fostul domnitor cumpărase această moșie în 1862, pentru ceva mai mult de 52.000 de galbeni, de la o altă familie celebră în epocă și în regiune, Sturzda. Ruginoasa se află în județul Iași, între orașele Tg. Frumos și Pașcani, la circa 60 de kilometri de fosta capitală a Moldovei.
Cuza își va stabili aici reședința de vară, dar nu se va putea bucura prea mult de răsfățurile oferite de localnici. Își închipuia însă că imediat ce va părăsi funcția pentru care fusese ales în 1859 și timpurile îi vor permite să se retragă, o va face doar la Ruginoasa. N-a fost să fie însă!
Vestea întoarcerii acasă a lui Cuza, fie el și fără de viață, la finele lunii mai 1873, i-a animat pe mulți dintre țărani iobagi deveniți liberi în urma legilor fostului domnitor. Martorii vremii ne-au lăsat mărturii conform cărora mii de țărani au fost prezenți la ultimul lor adio adus domnitorului, fie că veniseră pe jos, cu căruțele sau agățați de vagoanele pline-ochi ale tinerelor, p-atunci, Căi Ferate Române.
Fostul domnitor a fost înmormântat între 1873 și 1944 la Ruginoasa. Apoi, lucrurile s-au schimbat!
Fostul suveran român avea să doarmă somnul etern liniștit până în 1944 în zona casei pe care o menționase expres, în ultimele minute de viață, conform celor povestite mai târziu de soția sa, Elena Cuza. Și asta chiar dacă până în 1907 osemintele i-au fost înhumate lângă Biserica Domnească din zonă, iar după într-o criptă special adăpostită chiar în lăcășul de cult, alături de mama sa, de cei doi fii ai săi și de alți membri ai familiei.
Localnicii spun că Palatul de la Ruginoasa ar purta asupra sa un blestem, care i-ar fi afectat inclusiv destinul fostului domnitor. Astfel, la începutul secolului al XIX- lea, unul dintre moștenitorii familiei Sturdza moare asasinat pe treptele palatului. Apoi, o dată cu mutarea familiei Cuza, se spune că însăși Elena Cuza ar fi înțeles că e ceva necurat cu locul ales de soțul ei să-i crească pe cei doi fii ai soțului ei (concepuți cu o altă femeie, nota bene!), Dimitri și Alexandru. Amândoi o vor părăsi foarte curând după moartea tatălui lor, Dimitri fiindcă se va sinucide chiar în palat, întrucât mama sa nu-i va permite să se căsătorească cu o slugă, iar Alexandru, în 1890, în timpul lunii sale de miere pe care o petrecea în Spania, alături de soția sa.
Anul 1944 și cel de-Al Doilea Război Mondial aveau să-i zdruncine o dată în plus destinul postum al domnitorului. Fiindcă comuna Ruginoasa s-a aflat în prima parte a anului menționat mai sus chiar pe linia frontului, cu bătălii grele duse între germane și români, pe de o parte, și Armata Roșie, pe de alta. Atunci când a devenit clar că românii și nemții vor pierde bătălia, osemintele lui Cuza au fost deshumate și duse la Curtea de Argeș, temporar, urmând ulterior să revină „acasă”.
Pe vremea comuniștilor, osemintele lui Cuza au fost reînhumate, până azi, la Iași
De 73 ani acest lucru nu s-a materializat! Fiindcă după încheierea războiului, ba chiar după trecerea României în sfera de influență a Rusiei, deși resturile pământești ale lui Alexandru Ioan Cuza au plecat de la Curtea de Argeș, ele nu au mai ajuns până azi la Rugionasa. Pur și simplu s-au oprit la Iași, unde le găsim și azi în incinta Bisericii „Trei Ierarhi”, alături de cele ale foștilor domnitori moldoveni Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir. Oficial, noua „escală” s-a datorat faptului că Palatul de la Ruginoasa, ce suferise grave deteriorări în urma luptelor din Al Doilea Război Mondial, trebuia restaurant!. Ca într-o poveste românească pe care o cunoaștem foarte bine, reparațiile au demarat foarte, foarte greu și au durat aproape o eternitate, până acum vreo câțiva ani.
Cei din Ruginoasa au încercat și în 1947, anul în care osemintele lui Cuza au plecat din Curtea de Argeș spre Iași, și mai încearcă și azi să-și recupereze domnitorul. Fără folos! Ieșenii par a-l fi confiscat o dată pentru totdeauna. Pe vremea primului ministru comunist, Petru Groza, s-a luat în calcul și varianta înhumării lui Cuza în cimitirul ieșean „Eternitatea”, foarte aproape de locul în care își doarme somnul de veci fostul său colaborator apropiat, Mihail Kogălniceanu, cel care la înmormântarea lui Cuza Vodă, din 1873, dezvăluise tuturor celor prezenți că „nu greșelile, ci faptele sale cele mari i-au hotărât destinul”.
Cert este că soluția stă în decizia celor de la Ministerul Culturii, „patronul” Palatului de la Ruginoasa. El poate decide construirea unei capele speciale pentru osemintele domnitorului, iar în anul marcării centenarului creării României Mari, care va coincide cu cel de-al 145-lea de la moartea acestuia, Alexandru Ioan Cuza, s-ar putea întoarce, de data aceasta poate chiar definitiv, acasă! În ciuda tuturor timpurilor și blestemelor!
