Feerie de lumini! Peste 3 milioane de luminițe, în Capitală

Ultima actualizare:

    Peste 3 milione de beculețe vor lumina orașul
Peste 3 milione de beculețe vor lumina orașul

Luna cadourilor își intră în drepturi. Mâine seară se deschide Târgul de Crăciun din Capitală și tot atunci se vor aprinde luminițele de sărbătoare.

Anul acesta, peste 3 milioane de beculețe de tip LED vor împodobi Bucureștiul, pe un traseu de 29 kilometri, în 52 de locații.

Vor fi aprinse la ora 19.00, iar festivitatea va avea loc în Piața Constituției.

Astfel, vor fi decorate bulevardele Magheru, Bălcescu, I.C. Bratianu, Unirii, Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Regina Elisabeta, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Arcul de Triumf, Piața Arc Triumf, Piața Charles de Gaulle, Piața Presei Libere, Șoseaua București Ploiești (Intrare București DN1), Fântâna Miorița, Piața George Enescu, Centrul Istoric, Piața Romană – Monument Lupoaică, Piața Constituției, Bd. Carol (Piața Universității - Piața Rosetti), Zona Ateneu – Nicolae Golescu, mai multe intersecții Șoseaua Colentina cu Șos. Ștefan Cel Mare, Șos. Colentina cu Doamna Ghica, Calea Moșilor cu Bd. Dacia, Mihai Bravu cu Str. Baba Novac, Bd. Unirii cu Str. Traian, Bd. Cantemir cu Bd. Mărășești.

100 de căsuțe cu bunătăți la târg

Târgul de Crăciun are loc anul acesta în Piața Constituiției și nu la Universitate, ca până acum. Sunt pergătite spectacole artistice, Casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, personaje de poveste, bucate tradiționale și daruri de sărbători. Cele peste 100 de căsuțe ale Târgului de Crăciun vor aduce în stradă bucătăria autohtonă, obiecte artizanale și decorațiuni de Crăciun.

În acest an, căsuțele au fost grupate pe categorii, precum: Handmade, Colțul de decorațiuni, Fabricat în România, Zona culinară sau Dulce de Crăciun. Vor putea fi achiziționate sculpturi în lemn și os, țesături, împletituri din fibre vegetale, instrumente muzicale, icoane, păpuși, măști tradiționale, coșuri din lemn, vitralii, icoane pe sticlă, globuri pictate manual, ghirlande, clopoței, ceramică de Horezu, produse ecologice din lavandă și trandafiri, articole din piele, costume populare, ii, cămăși, pălării, basmale, magiun, dulcețuri, prăjituri de casă, cozonaci, ciocolată de casă, turtă dulce, salam de biscuiți, covrigei, plăcinte, scovergi, poale-n brâu, alivenci moldovenești, sarmale maramureșene, vin fiert și multe altele.

Casa lui Moș Crăciun

Casa lui Moș Crăciun va fi deschisă până pe 24 decembrie, în intervalul orar 11.00 – 13.00 și 17.00 –22.00 și reprezintă una dintre surprizele pregătite îndelung și așteptate cu nerăbdare de cei mici. Aici, într-un decor magic, toți copiii se vor întâlni cu Moș Crăciun și spiridușii săi.

De asemena, cei mici pot face cunoștință cu Pachețică, Prăjiturică, Spiridușul Poștaș, Meșterul de jucării și cu Povestitorul, ajutoarele de nădejde ale Moșului, care, prin joacă, află dorințele copiilor.

Tot în acest spațiu se află și cutia poștală unde copiii își pot lăsa scrisorile cu dorințele lor.

Carusel, patinoar și trenuleț

Tot în perioada 1 – 30 decembrie, între orele 10.00 – 22.00, părinții sunt așteptați cu cei mici pentru a se bucura de un carusel de poveste, patinoar în aer liber și trenuleț, toate cu intrare liberă.

Dăruiește pentru săraci

Campania ,,Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!’’ continuă și în acest an.

Vizitatorii pot dona jucării și cărți, care vor ajunge la copiii nevoiași, în speranța că sărbătorile acestora vor deveni mai frumoase.

Spectacole cu artiști celebri

Pe parcursul evenimentului vor avea loc spectacole susținute de ansambluri de datini și obiceiuri din diferite zone ale țării, grupuri de copii, grupuri de colindători, cântăreți de muzică populară, artiști consacrați, trupe cunoscute și coruri celebre.

Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Dragomiroiu, Ovidiu Komornyik, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae Voiculeț, Ducu Bertzi, Elena Gheorghe, Bosquito, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Bere Gratis, El Negro, Pasărea Rock, Simona Nae, Paula Seling, Marcel Pavel, Camioane în mulțime, Pact, Proconsul, Jazzapella, Gospel Moods, Nicu Alifantis, Vița de Vie, Iris și Ștefan Hrușcă sunt doar câteva nume care vor urca pe scena din Piața Constituției.

Târgul are loc până pe 30 decembrie și poate fi vizitat zilnic, între orele 10.00 –22.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net