Fiica Mamei Omida: «Am ghicit în 10 minute unde e îngropat mortul»
Au probleme de sănătate, în dragoste, vor să le meargă afacerile sau pur şi simplu sunt curioşi să-şi afle viitorul. Mulţi români apelează la vrăjitoare în astfel de situaţii. Rodica Gheorghe, fata celebrei Mama Omida, spune că poate face mai mult de atât: chiar să găsească morţii îngropaţi în te miri ce loc ascuns.
“Harul ghicitului se transmite de la mamă la fiică”. Asta spune Rodica, 52 de ani, atunci când o întrebi cum de a ajuns să prevadă evenimente, să ghicească viitorul în cărţile de tarot, să dezlege farmece şi cununii şi să vindece boli. Ca să-şi testeze limitele, fata celebrei ghicitoare Mama Omida a participat la concursul “Bătălia Vrăjitorilor”, din Ucraina, unde s-a războit cu 270 de participanţi. Aici, şi-a dat seama că poate chiar să găsească locul exact unde se află îngropat “mortul”.
“Doar 12 ţări s-au calificat, printre care România, SUA, Marea Britanie, Zimbabwe, Rusia şi Azerbaidjan. Am fost supuşi la multe probe ca să ne testeze calităţile. La 2.00 noaptea ne-au dus într-un cimitir improvizat ca să găsim “mortul”, după pulsul energetic. Era un cascador îngropat într-unul din cele zece morminte. Ne-au dat ceasul lui.
După zece minute, m-am dus direct la groapa cu pricina. Cascadorul a sărit din mormânt şi mi-a cerut ceasul. M-am speriat îngrozitor”, îşi aminteşte Rodica.
Seria testelor demne de filmele de groază au continuat. De data aceasta într-o pădure. Vrăjitoarea a trebuit să explice ce s-a întâmpat cu un copil pe care i l-au arătat în fotografie. “Max avea 12 ani şi fusese molestat şi ucis. Am spus tot ce vedeam. Că nu se mai află printre noi, că a avut parte de o moarte violentă şi am indicat locul în care a fost găsit. La fel s-a întâmplat şi cu o fetiţă de 15 ani care intrase într-o sectă de satanişti. Ne-au dus în uzina unde se spânzurase, fără să ştim aceste amănunte. Trebuia să le ghicim”, îşi aminteşte femeia, care la finalul concursului desfăşurat pe parcursul a 5 luni, a câştigat locul trei în lume, după Azerbaidjan şi Rusia.
În 2017, vrăjitorii din întreaga lume se vor război din nou.
Click! spune
Cine apelează la serviciile Rodică trebuie să plătească între 50 şi 500 de lei, în funcţie de problemă. “Bolile incurabile nu se pot trata la vrăjitoare. Cine spune aşa ceva este un escroc, iar ţara este plină de aşa ceva. Deochiul, epilepsia, depresia, argintul viu, alcoolismul, da”, explică femeia.