Fiul lui Tudorel Toader, nuntă cu bodyguarzi la uşa bisericii

Ultima actualizare:
Accesul în biserică a fost restricţionat
Accesul în biserică a fost restricţionat

Nuntă mare la Iaşi! Alexandru Toader (30 de ani), fiul cel mare al lui Tudorel Toader (ministrul Justiţiei), şi Bianca Tiron (28 de ani) şi-au pus pirostriile la Biserica “Sfântul Sava”. Jurnaliştii prezenţi la evenimentul religios au fost întâmpinaţi cu ostilitate. Mai mulţi bodyguarzi au avut grijă să nu intre nici musca în timpul cununiei religioase.

Ceremonie cu circuit închis! Cununia religioasă dintre notarul Alexandru Toader şi medicul stomatolog Bianca Tiron a fost ferită de priviri indiscrete. Nici unul dintre membrii familiei n-au fost de acord să ofere declaraţii, iar mai mulţi cerberi s-au asigurat că nu intră nimeni neinvitat în Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi. Petrecerea de nuntă a fost găzduită de restaurantul “Capitol”, situat în Valea Adâncă, o localitate aflată în zona metropolitană a oraşului.

Naşul se ocupă cu afaceri imobiliare

Socrul mare, Tudorel Toader
Socrul mare, Tudorel Toader

Potrivit unor surse din anturajul familiei Toader, tinerii Alex şi Bianca au fost cununaţi de dezvoltatorul imobiliar Cristian Berariu şi soţia sa, Cosmina.  Naşul însurăţeilor a fost protagonistul mai multor articole de presă negative, publicate de ziariştii din Iaşi, referitoare la afacerile sale imobiliare. Cosmina Berariu este notar public, aceeaşi meserie pe care o are Alexandru Toader, dar şi tatăl său, Tudorel Toader, primit recent în această breaslă, scrie adevarul.ro. Alexandru şi Bianca se cununaseră civil pe 9 septembrie, ceremonia fiind oficiată chiar de Mihai Chirica, primarul Iaşiului.

Socrul mare, Tudorel Toader, declanşase miercuri procedura de revocare din funcţie a lui Augustrin Lazăr, procurorul general al României. Ministrul Justiţiei a precizat ulterior că şi-a întrerupt concediul pentru a prezenta cererea de revocare, apoi s-a întors alături de familie, pentru a pregăti nunta fiului său.


    Socrul mare, Tudorel ToaderFoto: adevarul.ro
Socrul mare, Tudorel ToaderFoto: adevarul.ro

Ieri, Tudorel Toader a postat câteva fotografii de la eveniment pe contul său de Facebook, adăugând un mesaj pentru fiu şi pentru noră. „Pentru Ionuţ Alexandru si Bianca, tradiţionala urare - Casă de piatră!”, a scris ministrul pe reţeaua socială.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net