Fostul primar din Deva, Mircia Muntean, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu

Fostul primar din Deva, Mircia Muntean, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu

Ultima actualizare:

El este acuzat că a încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu un traficant de maşini de lux. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Instanţa supremă a admis acţiunea civilă formulată de statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi i-a obligat pe Mircia Muntean şi Iosif Claudiu Man (în calitate de moştenitor al inculpatului Iosif Man - decedat) la plata sumei de 333.743 USD sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plăţii integrale.

În ianuarie 2004, Mircia Muntean a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub acuzaţia de abuz în serviciu în dauna intereselor publice, scrie Agerpres.

Mircia Muntean era acuzat că a efectuat o tranzacţie ilicită cu un teren aflat la marginea municipiului Deva, despre care procurorii susţineau că se afla în proprietatea publică a statului şi nu putea face obiectul unei dispoziţii a primarului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto jpg
Design fără titlu (5) png
gay pride berlin jpg
sofi5t japan 4141578 jpg
INSTANT DECHIDERE DOR DE 07 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Design fără titlu (7) png
rechemare masina jpg
țantar intepatura   foto pixabay jpg
image
image