FOTO Cum poţi strica un loc de vis? Faci o groapă de gunoi!
Excavatoare care sapă o groapă imensă chiar în vârful muntelui şi mii de metri cubi de pământ mutat cu camioanele pe pajişti. Asta se poate vedea, zilele acestea, în zona Pasului Mestecăniş, unul dintre cele mai pitoreşti locuri din România.
Consiliul Judeţean Suceava s-a gândit să construiască o groapă de gunoi şi nu a găsit alt loc mai potrivit decât la o altitudine de 1.086 de metri, în Pasul Mestecăniş. Groapa de gunoi va aduna toate deşeurile menajere colectate din localităţile din zona montană a judeţului Suceava.
Astfel, aproape 350.000 de tone de deşeuri vor fi depozitate chiar aproape de vârful trecătorii care face legătura între staţiunile Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.
Acum, spectaculosul Pas Mestecăniş oferă un peisaj dezolant: munte săpat, zonă defrişată şi movile de pământ excavat de pe marginea drumului european 576. Investiţia de 27,6 milioane de lei este realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava.
Conform proiectului, care este contestat de locuitorii din zonă, se estimează că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037.