Georgică Cornu, sărăcit de bănci

Ultima actualizare:

    Casa lui Georgică, din cartierul timişorean Ghiroda, a fost pusă sub sechestru
Casa lui Georgică, din cartierul timişorean Ghiroda, a fost pusă sub sechestru

Georgică Cornu a făcut bani grei din contracte cu statul şi era considerat unul dintre cei mai bogaţi afacerişti. De câţiva ani însă a început declinul lui, iar acum riscă să fie dat afară şi din casă. Vila e pusă sub sechestru.


    Georgică Cornu
Georgică Cornu

”Regele asfaltului” din Banat este falit. Dintr-un om prosper de afaceri cu o avere estimată până acum şapte ani la 160 de milioane de euro, au rămas doar problemele. Toate bunurile obţinute într-o viaţă de om sunt la mâna băncii. A contractat un credit în valoare de 100 de milioane de euro, pe care l-a garantat cu bunurile firmei, însă pentru bancheri nu este suficient.

”Consideră că nu mai au valoarea din 2008, că totul s-a înjumătăţit şi s-au îndreptat şi spre bunurile personale. Avem pus sechestru pe tot, iar unele proprietăţi au fost scoase la licitaţie. Casa mea a fost licitată, dar noroc că s-a prezentat fratele meu şi mi-a recuperat-o cu 470.000 de euro. El se judecă ca să-şi salveze vila. În rest, a pierdut tot. Avea două apartamente, mai multe garsoniere, casă în Bucureşti, pentru care se judecă. Nu merita aşa ceva”, ne-a povestit supărată Oana Cornu (48 de ani), soţia lui Georgică (61 de ani).

Nici firmele nu au putut fi salvate. Au intrat în insolvenţă şi nu au putut fi redresate. Cornu investise într-o televiziune, dar şi într-o societate de construcţii. Avea un heleşteu de 7,1 ha, dar şi un club de echitaţie. Şi Oana a pierdut restaurantul, iar acum a închiriat un spaţiu de la Parohia Sârbă, unde şi-a făcut un local. ”Am rămas fără nimic din cauza faptului că atunci când s-a contractat creditul am semnat în alb. Nu am ştiut că garantez inclusiv cu bunurile personale. Nimeni nu mi-a explicat. Spre exemplu, dacă părinţii mei mor, partea mea de moştenire este luată de bancă. Trăiesc într-o chestie care nu este a mea. Am numai popriri”, continuă femeia. De aceea, îşi doreşte cu disperare să se facă partajul. Aşa, instanţa va stabili exact cu ce rămâne fiecare şi cui aparţin de fapt datoriile. Divorţul celor doi datează de acum cinci ani şi încă este la faza de expertize contabile.

Ce sexy s-a făcut Oana Cornu!  

simeon stalpnicul png

Blondă, sexy şi cu 40 de kilograme mai puţin. Aşa arată acum Oana Cornu. Toate privirile sunt întoarse după ea. Şi este normal să fie aşa. Are 1,76 m şi cântăreşte 67 de kilograme, faţă de 107 kilograme, câte avea în urmă cu cinci ani, atunci când a devenit celebră.”Mănânc puţin şi des. Acesta este secretul. Îmi fac orice poftă, dar nu seara. După ora 18.00 nu mai mănânc, iar la silueta de acum am ajuns în trei ani”, ne-a spus frumoasa femeie. Şi admiratorii nu întârzie să apară. Anul acesta a fost într-o croazieră, iar un italian, ofiţer pe vas şi-a dorit să danseze cu ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Principesa Elena la Dusseldorf oct 2024   Casa Majestatii Sale (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Top 3 beneficii de a instala automate de reciclare a ambalajelor daca ai un magazin jpg
WiFi4EU General fb tw 002 1024x576 1 jpg
masini politie facebook jpg
bath 3084156 1280 jpg
Carne porc   Musca Arad (8) jpg
nichita stanescu jpg
ciuperci noua zeelanda jpeg
ceausescu nixon 1970 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net