I-a luat viaţa soției cu un glonţ tras direct în cap

Ultima actualizare:

    Mirela şi Sorinel  aveau o fată de 11 ani,  care a rămas acum  în grija bunicilor
Mirela şi Sorinel aveau o fată de 11 ani, care a rămas acum în grija bunicilor

Dragostea dusă la extrem i-a tulburat mintea. Disperat că soţia îl părăsise, a decis să o execute în stil mafiot. A împuşcat-o de aproape direct în cap. Femeia nu a avut nici o şansă să supravieţuiască.

Tragedia s-a produs marţi seară, 9 mai, în jurul orei 18.00, pe Şos.Viilor, nr. 9, la firma Eurostar, din Bucureşti. Mirela Iancu (31 de ani) era angajată la societatea de transport româno-turcă şi se afla în timpul programului, când s-a trezit cu soţul la serviciu. Erau certaţi, iar el încerca să o convingă să se întoarcă acasă.

Surse din cadrul Poliţiei Capitalei ne-au declarat că ea îl părăsise, dar că nu erau separaţi în acte. Pe de altă parte, colegii femeii ne-au asigurat că cei doi divorţaseră la notar în urmă cu două săptămâni. Oricum ar fi stat situaţia, Sorinel Florinel Iancu (45 de ani) nu se împăcase cu ideea că Mirela nu-l mai doreşte, astfel că refuzul primit din partea ei de a fi din nou împreună l-a dus pe om la disperare. A scos pistolul de la brâu şi a tras. Potrivit oamenilor legii, acesta deţinea legal o armă cu bile, dar se pare că a schimbat muniţia în gloanţe letale. ”Se aflau într-o cameră alăturată. Erau doar ei doi, când am auzit împuşcătura. Totul s-a petrecut în cinci minute. Imediat a fugit cu o dubiţă marca Mercedes Viano”, ne-a povestit unul dintre colegii victimei.


    Aici a omorât-o  pe Mirela, într-o  încăpere din spatele  agenţiei de turism
Aici a omorât-o pe Mirela, într-o încăpere din spatele agenţiei de turism

Poliţiştii l-au găsit pe atacator la ora 23.30 în comuna Ştefan Vodă, din Călăraşi, unde aveau o casă de vacanţă. Zăcea mort în locuinţă. Remuşcările, dar şi teama că va ajunge după gratii l-au împins să se sinucidă cu acelaşi pistol cu care o omorâse pe femeia vieţii lui. “La faţa locului au fost găsite mai multe bilete de adio adresate copiilor în care bărbatul îşi regreta gestul şi îi cerea iertare”, au declarat surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. 


    Bărbatul a fost  găsit mort în  casa de vacanţă
Bărbatul a fost găsit mort în casa de vacanţă

Reporterii „Adevărul” s-au dus în sat, la casa familiei. Oamenii din localitate se închină şi nu-şi imaginează ce necaz l-ar fi adus pe Florin Iancu la disperare. „Era un om de nota 10, dar divorţul l-a făcut un sadic! Altfel nu se explică gestul lui necugetat. Auzisem că vor să se despartă pentru că el ar avea pe cineva. O fi, n-o fi adevărat, acum faptul e consumat”, spun rudele la unison. „Eu am fost colegă de şcoală cu ea, e de la mine din sat, Adunaţii Copăceni. Veneau mai rar aici, pentru că lucrau amândoi, dar nu i-am auzit niciodată certându-se. Păcat de copilul lor”, spune o vecină care locuieşte chiar peste drum de casa soţilor Iancu. Îmtr-adevăr, în urma lor, o fetiță de 11 ani a rămas orfană. Copilul se află acum în grija bunicilor, dar va fi consiliat psihologic de specialiştii de la Protecţia Copilului Sector 6, pentru a trece mai uşor peste pierderea ambilor părinţi. Fetiţa nu este singurul lui copil, bărbatul mai avea un băiat din prima căsătorie, iar un al treilea copil e pe drum. Rudele din Călăraşi ne-au povestit că Florin se combinase cu o altă femeie pe care o lăsase însărcinată.

Alte crime produse din gelozie

5 martie 2012. Masacrul de la coaforul Perla. Gheorghe Vlădan (53 de ani), orbit de gelozie că soţia sa, Florina, deschisese un proces de divorţ şi avea un nou iubit, a pus la cale un adevărat scenariu de film de groază pentru a se răzbuna. Bărbatul a mers la salonul de coafură Perla, din Bucureşti, unde lucra soția sa și a împuşcat şase oameni. Printre victime s-au aflat casiera salonului, care a murit pe loc, şi soţia lui Vlădan, care a decedat la scurt timp după ce a fost împuşcată în cap. Pentru faptele sale, Gheorghe Vlădan a fost condamnat pe viaţă. Florina Vlădan avea 46 de ani când a fost ucisă cu sânge rece, iar fiul ei a rămas orfan de la 24 de ani.

28 aprilie 2016. A ucis-o în magazin cu zece lovituri de cuțit. O crimă îngrozitoare a avut loc  în magazinul de lux deţinut de fosta noră a lui Virgil Măgureanu. Loredana Ivan (38 ani), angajata femeii de afaceri, a fost ucisă cu zece lovituri de cuţit de iubitul care o teroriza. Ea a lăsat în urmă un copil de şase ani. Criminalul femeii a fost Tiberiu Radu care era măcinat de gelozie. Bărbatul fusese internat la psihiatrie după ce a încercat să se sinucidă, iar gestul său a înduioşat-o pe Loredana Ivan, care a acceptat să se împace cu el. În cele din urmă, îl părăsise și avea un nou iubit. În prezent, Tiberiu Ivan se află în arest, dar nu este condamnat definitiv.

Un ofițer SPP s-a împușcat în centrul Capitalei

simeon stalpnicul png

Trei împușcături au răsunat, miercuri, 10 mai, în jurul orei 13.00, vizavi de Parcul Tineretului, din Capitală. Șoferul unui BMW a tras pe dreapta și s-a dat jos din mașină. Potrivit martorilor, bărbatul de 39 de ani i-a spus unui bătrân să plece din calea lui, după care a scos pistolul și a început să descarce arma. Un glonț l-a tras în aer, unul în capotă și al treilea în zona inimii. ”Am crezut că a explodat ceva, după care am aflat că s-a împușcat o persoană. Bine că nu a tras în mine sau în alții”, ne-a spus Ilie Radu, care muncea la canalizare, la doar câțiva metri de locul tragediei.

Lucian Sanda era ofițer SPP și s-a împușcat cu pistolul de la serviciu. Medicii de la Ambulanță l-au găsit în fața autoturismului în stop cardio-respirator și l-au dus la Spitalul Bagdasar Arseni. Au încercat să-l resusciteze, însă n-au reușit. Decesul lui a fost confirmat după mai bine de o oră de la producerea tragediei. Bărbatul era căsătorit și avea un copil, iar soția a aflat de eveniment de la polițiști. Sanda era absolvent al Academiei de Poliție și doctor în Sociologie. Trecuse testul psihologic, dar se pare că problemele pe care le avea la serviciu l-ar fi împins la gestul extrem. 

Ucigaşul din Militari s-a spânzurat în puşcărie

simeon stalpnicul png

Bărbatul acuzat că, în noiembrie anul trecut, şi-a ucis fiica vitregă, pe care o violase, şi l-a rănit pe iubitul ei, în cartierul Militari Residence, din Roşu, judeţul Ilfov, s-a spânzurat, marţi seară, 9 mai, în Penitenciarul Rahova. Potrivit unor surse judiciare, Ionel Ionescu, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit spânzurat în baia celulei sale din Penitenciarul de Tranzit Rahova, unde se afla în arest preventiv sub acuzaţia de omor, tentativă de omor şi viol. Marţi, în timp ce colegii săi de cameră erau în curte, la aer, Ionescu s-a spânzurat în baia celulei, fiind găsit mort de către ceilalţi deţinuţi. Bărbatul a folosit o cordelină de la o geantă sport, decesul său fiind constatat în jurul orei 18.00, susţin sursele citate de news.ro. Potrivit acestora, deţinutul ar fi intrat în conflict cu directorul închisorii, despre care spunea că nu i-ar respecta drepturile. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net