«Îi aşteptam acasă cu baloane şi desene, dar au ajuns în spital»
Aproape o întreagă familie din Suceava a ajuns în spitalele din Franţa în urma accidentului de duminică de pe autostrada A8 de lângă Nisa. Adela Semenciuc şi cei 3 copii ai săi se întorceau din Spania, unde fuseseră să-şi viziteze soţul şi tatăl care lucrează acolo. N-au mai ajuns acasă, fiind grav răniţi după ce autocarul s-a răsturnat.
Înainte de a pleca din Spania, Adela Semenciuc şi-a sunat vecinii pentru a-i anunţa că luni ajung acasă. „Copiii au vrut să le facă o surpriză şi le-au pregătit baloane, confetti şi desene. Dar, uite, că ne-au pregătit ei o surpriză", ne-a spus Irina Ciobanu, una dintre vecine.
Toţi vecinii din bloc sunt îngrijoraţi, mai ales că veştile sunt puţine şi destul de confuze. „Ştim doar ce auzim la televizor şi ce mai spune unul şi altul. Se spune că mama ar fi cel mai grav şi că sunt împărţiţi în trei spitale diferite. Fetiţa a sunat şi a spus să fim bucuroşi, că o să vină acasă", a precizat Vasile Popa, administratorul blocului din Suceava, în care locuieşte familia Semenciuc.
12 români au fost grav răniţi în accidentul din Franţa, iar un bebeluş de 1 an a murit. Alte 30 de persoane au avut răni uşoare şi au primit îngrijiri de la medicii francezi.
Irina Ciobanu ne arată desenul pe care fiica ei l-a pregătit pentru vecinii care urmau să se întoarcă din Spania
Consulul României la Marsilia a declarat că accidentul nu a fost produs de o eroare umană, ci de o defecţiune tehnică. Mai exact, o anvelopă a explodat, iar autocarul s-a răsturnat şi s-a izbit de parapeţi.
Anchetă la firma care deţine autocarul
Autorităţile române au declanşat o anchetă la firma Roşu Tour din Bistriţa, cea care deţine autocarul. Patronul acesteia a negat zvonurile potrivit cărora autocarul ar fi fost închiriat unei firme din Suceava.
"Autocarul făcea o cursă de linie regulată, deci a fost totul în regulă. Nu ştim ce s-a întâmplat. Poate a fost ceva pe autobandă", a declarat Dumitru Roşu.