Ilie Bolojan preia Ministerul Educației. Propunera a fost trimisă președintelui Nicușor Dan

Premierul Ilie Bolojan a înaintat președintelui României, Nicușor Dan, solicitarea de revocare a ministrului Educației și Cercetării, Daniel-Ovidiu David, în urma demisiei acestuia, precum și propunerea ca șeful Guvernului să asigure interimatul portofoliului.

Ilie Bolojan / FOTO: arhivă
Ilie Bolojan / FOTO: arhivă

Interimat la Educație, după demisia ministrului

Potrivit unor surse citate de edupedu.ro, Ilie Bolojan urmează să preia atribuțiile de ministru al Educației și Cercetării în regim interimar. Preluarea mandatului ar urma să aibă loc miercuri, 14 ianuarie, până la desemnarea unui titular.

Funcția a rămas liberă după retragerea lui Daniel David, care și-a anunțat demisia înainte de sărbătorile de Crăciun. Decizia ar fi fost determinată de nemulțumirile legate de alocările bugetare, în special de presiunea reducerii fondurilor destinate universităților.

Daniel David a deținut portofoliul Educației și Cercetării din 23 decembrie 2024, în două formule guvernamentale succesive. Cadru universitar de profesie, acesta este profesor de psihologie și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Variantele discutate pentru un nou ministru

În ultimele săptămâni, în spațiul public au circulat mai multe nume ca posibili înlocuitori la conducerea Ministerului Educației și Cercetării. Faptul că premierul va asigura interimatul indică însă dificultăți în finalizarea negocierilor politice pentru desemnarea unui nou ministru.

Printre persoanele vehiculate s-au numărat Marilen Pintea, rector al Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL, considerat la un moment dat favorit, Luciana Antoci, consilier al premierului și fost inspector școlar general în Iași, precum și Monica Anisie, fost ministru al Educației și actual președinte al Comisiei pentru Învățământ din Senat.

Ministerul Educației și Cercetării traversează o perioadă de instabilitate, pe fondul tensiunilor legate de bugetul alocat sistemului de învățământ. Demisia lui Daniel David a venit după discuții prelungite privind reducerea finanțării pentru universități și cercetare, într-un context economic dificil și al presiunilor pentru încadrarea în țintele fiscale. Până la numirea unui nou ministru, conducerea interimară a portofoliului va avea rolul de a asigura continuitatea administrativă și de a gestiona relația cu mediul educațional.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sebastian stan iubita BAFTA profimedia jpg
image png
analogicus plant 4562419 jpg
wizz air avion jpg
wal 172619 people 9642583 jpg
Euro dolari lei bancnote bani FOTO Shutterstock jpg
Donald Trump    Conferința Republicanilor FOTO profimedia jpg
examen jpg
image
image