În 2011, Petrom a obţinut cel mai mare profit înregistrat vreodată de o companie din România!
Profitul operaţional calculat înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (EBIT) a urcat în 2011 cu 65%, la 4,93 miliarde lei (1,16 miliarde euro), de la 2,98 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.
De asemenea, grupul Petrom a raportat vânzări record pentru 2011, de 22,61 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro), în creştere cu 21% faţă de anul precedent.
"Privind înapoi, 2011 a reprezentat un an cu provocări venind din mediul extern, dar cu rezultate financiare solide şi o performanţă operaţională remarcabilă. Am reuşit să stabilizăm nivelul producţiei în România şi avem satisfacţia mai multor realizări în activitatea noastră de explorare din România. 2011 a marcat intrarea noastră în sectorul energiei electrice, prin intermediul parcului eolian Dorobanţu, care a început operarea comercială. De asemenea, am finalizat cu succes construcţia centralei Brazi, însă operarea comercială este acum preconizată pentru a doua parte a anului 2012", a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
În ceea ce priveşte perspectivele pentru 2012, comunicatul emis de Petrom informează că "ne vom concentra în continuare pe stabilizarea nivelului producţiei şi progresul initiaţivelor din explorare; o atenţie deosebită vom acorda segmentului G&E, demararea operării comerciale la centrala Brazi fiind acum preconizată pentru a doua parte a anului".