În Piața Kogălniceanu pășteau caii și se făcea baie. Când se întâmpla asta
Acum mai bine de 150 de ani, în locul statuii marelui om de stat Mihail Kogălniceanu, pe care azi nu o vede nimeni din cauza traficului supraaglomerat, pășteau caii. Nu orice cai, e drept, căci vorbim de bidiviii domnești. Iată cum a ajuns Piața Kogălniceanu din București, de la Grădina cu Cai de altădată la locul anost de azi.
Până să ajungă sufocat de betoane și să cunoască hegemonia autovehiculului, Bucureștiul era un oraș prietenos cu locuitorii săi. Spațiile publice abundau în verdeață, care, nu doar pe alocuri, creștea necontrolat. E și cazul actualei Piețe Kogălniceanu, în vechime loc de dănțuit, scăldat și de spectacole de teatru. „Pe la anul 1860, în zona pieții se afla așa-numita Grădină cu Cai și niște pavilioane de scânduri în care se amenajaseră băi calde. Acestea fuseseră luate în arendă de un anume N. Feldman, al cărui nume se leagă de Sala Slătineanu”, ne spune istoricul Dan Falcan. Chiar mai înainte de această dată, actuala piață Kogălniceanu se numea Livada Domnească, unde caii domnitorului Alexandru Ghica erau scoși la păscut după sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Din 1850 și până în 1865, locul se transformă și se extinde, devenind un adevărat parc de distracții pentru protipendadă. „Apariția și frecvența spectacolelor la teatrul Fontin, ca și ambianța generală, l-au făcut pe Nicolae Iorga să scrie: Teatrul Fontin înființa aici un adevărat Tivoli”, scrie conf. dr. arh. Cerasella Crăciun în catalogul expozițional „Grădini pierdute”. Tot ea reține că pe scena teatrului Fontin avea să urce Aristizza Romanescu și celebrul Ion Ionescu, cunoscut de la Union. „Grădina cu Cai” va fi piatra de temelie a teatrului de vară bucureștean. Înțelegând că grădina are vad, Feldman amenajează câteva pavilioane de scânduri, dotate cu dușuri, unde vara se făceau „băi calde”. „Pentru că exact în acel loc Dâmbovița cotea și era un ostrov (…), copiii boierilor școliți la Paris făceau baie mai mult îmbrăcați, alături de caii și câinii ce nimereau acolo”, notează Monica Andrei în articolul ei din ziarul Metropolis.
În 1936, la momentul amplasării statuii lui Mihai Kogălniceanu, piața ni se înfățișează ca un spațiu public pietonal, dar cu acces auto, marcat de arhitectura caldă a perioadei interbelice. „Statuia din bronz, operă a sculptorului Oscar Han, a fost dezvelită cu prilejul împlinirii a 45 de ani de la moartea lui Kogălniceanu. Se întregea astfel axa liberală Est-Vest, formată din statuia lui C.A. Rosetti (în Piața Rosetti), statuia lui I.C. Brătianu (în Piața Universității) și cea a lui Kogălniceanu”, ne spune istoricul Dan Falcan. În 1948, această axă avea să fie ruptă, după demolarea și distrugerea monumentului lui I.C. Brătianu. Se spune că din bronzul acestei statui, dată la topit, s-a turnat statuia lui V.I. Lenin, care a tronat în fața Casei Scânteii până în martie 1990.
Cine a fost Mihail Kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu a fost un om politic liberal, avocat, istoric și publicist român, născut la 6 septembrie 1817 la Iași. A deținut funcția de prim-ministru (11 octombrie 1863) în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Însă numele lui e mai cunoscut pentru perioada pe care a petrecut-o ca ministru al Afacerilor Externe, sub Carol I. În această calitate a susținut din umbră revoltele sârbilor și bulgarilor împotriva Imperiului Otoman și a militat pentru amânarea intrării țării în războiul ruso-turc din 1877-1878. Kogălniceanu, sprijinit de C.A. Rosetti și I.C. Brătianu, a implicat România în război, de partea rușilor, la momentul potrivit, ceea ce aconferit un avantaj țării noastre în debarasarea de Înalta Poartă, spre deosebire de vecinii bulgari. În aprilie 1877 l-a convins pe Carol I să accepte alianța cu Rusia, de dragul eliberării de jugul otoman, în ciuda reținerilor acestuia și a reacției Franței. La 9 mai 1877 citea în Parlament o declarație prin care România anunța că renunță la suzeranitatea otomană și prin care își declara independența. Unele surse istorice susțin că această declarație din Parlament îi este atribuită în mod eronat lui Mihail Kogălniceanu, chiar dacă el a fost artizanul declarării independenței.
