«În sfârşit! Avem salariile iar întregi»
Veste bună pentru 1,2 milioane de bugetari: de azi revin la salariile întregi, aşa cum erau în iunie 2010, când au fost tăiate cu 25%. Sumele nu sunt mari, între 70 lei la debutanţi şi puţin peste 300 de lei, la cei aflaţi la sfârşitul carierei.
Au oftat, au protestat, s-au resemnat. Au pierdut un sfert din salariu şi s-au chinuit mai mult de doi ani să tragă de bani de la o lună la alta.
De doi ani, 1,2 milioane de bugetari au pierdut 25% din salarii şi o mulţime de sporuri, iar alţi 200.000 de funcţionari au fost concediaţi. „Fiecare leu contează", spun funcţionarii, educatorii, poliţiştii, asistenţii medicali.
Din iunie 2010, de când le-au fost reduse salariile cu 25%, au renunţat la foarte multe şi se zbat să plătească ratele şi facturile. „În familia mea avem un bugetar care numără fiecare leuţ. Au fost anunţaţi că vor primi în jur de 200 de lei în plus la salariu, începând cu luna decembrie. Adică, la avansul pe care îl vor primi în ianuarie. A fost o perioadă foarte grea, mai ales că toate s-au scumpit", ne-a spus bucureşteanca Elena Ignat.
Primii care vor primi mai mulţi bani vor fi cei din învăţământ, dar nu mai mult de 100 de lei, pentru cei care se află la începutul carierei şi cel mult 200 de lei pentru cadrele didactice cu peste 10 ani vechime. Aceşti bani sunt bineveniţi şi mult aşteptaţi, mai ales că vin imediat după Sărbători când bate vântul prin portofele. Banii vor fi primiţi eşalonat, în funcţie de data de salariu, în luna ianuarie, când se plăteşte salariul pentru luna decembrie. „Reîntregirea salariului", cum i se spune acestei majorări, a fost negociată cu FMI, cu condiţia ca „economia să permită".
Salariile bugetarilor au fost scăzute la 1 iulie 2010, cu 25%, din care s-au recuperat circa 10%, de la 1 ianuarie 2011, şi încă 8%, de la 1 iulie 2012.
Mariana Câmpeanu: «Banii au fost deja prevăzuţi în buget»
Toţi bugetarii vor avea salarii întregi, promit guvernanţii. „Cifrele au fost prevăzute în bugetul pentru luna ianuarie, indiferent dacă bugetul se aprobă sau nu înainte de plata acestor salarii. Deci, nu este nici o problemă", a spus Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, pentru RTV. Despre o eventuală mărire a salariilor bugetarilor în cursul anului viitor, ministrul Muncii nu promite nimic, dar admite că ar putea fi posibilă.
„Noi încercăm, nu vreau să fie luată ca o promisiune, încercăm ca, din a doua jumătate a anului 2013, să încercăm să aşezăm pe clasele prevăzute în legea de salarizare a personalului bugetar. Dacă economia ne va permite, vom încerca, în sfârşit, din a doua parte a lui 2013 să aplicăm această lege a salarizării unice", a precizat Mariana Câmpeanu.