În sfârșit! Inaugurare pe 4 noiembrie a tronsonului de 13 kilometri din Autostrada Capitalei care leagă Afumați și Glina

În sfârșit! Inaugurare pe 4 noiembrie a tronsonului de 13 kilometri din Autostrada Capitalei care leagă Afumați și Glina

Jocul de-a inaugurarea pe Autostrada Capitalei (A0) i-a sfârșit! Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord va fi deschisă miercuri, deși mașinile ar fi trebuit să folosească cei 13 kilometri începând cu 26 octombrie. Conform proiectului, autostrada are 100,8 kilometri, iar după inaugurarea din 4 noiembrie mai rămâne în execuție o singură bucată, din tronsonul de nord, de 17,50 de kilometri.

Loturile 3 și 4 ale A0
Începând de miercuri, șoferii pot circula pe încă 13 kilometri ai A0. Captură stirileprotv.ro Foto: captură stirileprotv.ro

Ce a declarat șeful CNAIR

Oficial, amânarea a fost motivată de conducerea CNAIR prin necesitatea executării unor lucrări suplimentare de montare a unor parapete de protecţie, fiind necesară şi finalizarea lucrărilor la sistemele de preluare a apelor pluviale. 

Neoficial, motivul are legătură cu schimbării guvernului și faptului că șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol a vrut să-i facă un cadou, noului său șef și coleg de partid, noul ministru al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa.  

Oficial, amânarea s-a datorat schimbării guvernului și faptului că șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol a vrut să-i facă un cadou, noului său șef și coleg de partid, noul ministru al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa.  

„Mâine, de la ora 14:00, deschidem circulația pe loturile 3 și 4 ale A0 Nord! Cele două loturi dintre Afumați și Glina, cu o lungime totală de 13 km, se adaugă celor peste 70 km pe care se circulă deja pe ambele semiinele ale A0 (Autostrada de Centură a Bucureștiului)”, a declarat directorul CNAIR, Cristian Pistol.  

Ce înseamnă inaugurarea acestei porțiuni? „Odată cu deschiderea lor, A0 asigură legătura directă dintre A3 București – Ploiești și A2 București – Constanța, fără ca traficul să mai treacă prin actuala centură a Capitalei”, a explicat șeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Construcția celor două loturi a costat 710 milioane lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021–2027.

Ce trebuie să știți despre Autostrada Capitalei

Partea de Sud a Autostrăzii Capitalei 

-Lotul 1, A2 - CF902 (Jilava), 16,93km, constructor Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS. O sectiune de 6,00km între Popesti Leordeni si CF902/Jilava deschisă în aprilie 2024, diferența deschisă în iulie 2024; 

-Lotul 2, CF902 (Jilava) - DN6, 16,30km, constructor Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS. Primii 10,00km, între DN5 si DN6 deschiși în decembrie 2023, diferenta, între CF902/Jilava si DN5 a fost dată în trafic în aprilie 2024; 

-Lotul 3, DN6 - A1/DJ601, 17,97km, constructor asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading SRL a fost deschis în iunie 2025 

Segmentul Nord al Autostrăzii Capitalei  

-Lotul 1, DJ601 (Joița) - DN1 (Corbeanca), 17,50km, constructor: Impresa - Pizzarotti - Retter Project Management nu este încă gata, ultimul termen avansat de șefii CNAIR, estimând trimestrul II al lui 2027. 

-Lotul 2, DN1 (Corbeanca) - DN2 (Afumati), 19,00km, constructor: asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL. Primii 9,5km, între DN1 si A3 au fost deschisi în noiembrie 2023, diferența a fost dată în trafic în decembrie 2024; 

-Lotul 3, DN2 (Afumati) - DN3 (Cernica), 8,60km, constructor China Civil Engineering Construction Corporation din care 2,3km au fost deja inaugurați în decembrie 2024. Restul va fi inaugurat pe 4 noiembrie; 

-Lotul 4, DN3 (Cernica) - A2, 4,47km, constructor Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va fi inaugurat pe 4 noiembrie 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
mugur mihaescu jpg
vaccin gripa jpg
image png
pensionar sua record filme guinness jpg
transport in comun  jpg
balcoane  jpg
Rachel Apa jpg
image
image