Incident grav în tren. Un geam s-a desprins în mers și a căzut peste doi copii aflați în vagon
Două fetițe, de 9 și 12 ani, au fost rănite sâmbătă dimineață într-un tren InterRegio de noapte, după ce un geam al vagonului în care se aflau s-a desprins și a căzut peste ele. Incidentul a avut loc în apropiere de Blaj, în ramura trenului Mangalia–Cluj Napoca, după cum informează Club Feroviar.

Șeful de tren a alertat imediat serviciul de urgență 112, iar copilele au fost transportate la spital cu ambulanța, însoțite de părinți. Până la această oră, CFR Călători nu a emis un comunicat oficial privind acest eveniment grav.
Incidentul grav în tren
Trenul InterRegio de noapte 12942, operat de CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri după-amiază la ora 15:31, având trei ramuri de destinație: Satu Mare, Cluj Napoca și Târgu Mureș. În cursul nopții, când ramura spre Cluj Napoca a ajuns în stația Blaj, în jurul orei 03:16, două minore au fost lovite de un geam desprins dintr-unul dintre vagoane.
Accidentul a provocat panică printre pasageri. Șeful de tren a acționat conform procedurilor, sunând la numărul unic de urgență 112.
La fața locului a intervenit o ambulanță, care a preluat victimele și le-a transportat la unitatea medicală cea mai apropiată. Atât fetițele, cât și părinții acestora au fost însoțiți de personal medical pentru evaluare și tratament.
La momentul sosirii în Blaj, unde a avut loc incidentul, trenul înregistra o întârziere de 21 de minute față de ora programată.
Momentan, nu au fost oferite informații oficiale despre starea de sănătate a copiilor sau despre cauzele desprinderii geamului.
Bilete de tren mai scumpe de la 1 august
CFR Călători a anunţat că majorarea cotei de TVA de la 19% la 21% va creşte preţul biletelor de tren cu până la 4,5 lei, iar actualizarea tarifelor se aplică de către toţi cei şase operatori feroviari.
Creşterea preţurilor biletelor la clasa a II-a va fi de maximum 3 lei, iar la clasa I creşterea va fi de până la 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km, a precizat operatorul naţional feroviar de călători.
Potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor, publicat joi în Monitorul Oficial, tariful unic pentru o călătorie pe distanţa Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă va rămâne 6 lei, tariful unic pentru un abonament pe cinci zile pe aceeaşi distanţă va fi 43,5 lei, pentru un abonament de 14 zile - 90,5 lei, iar pentru un abonament lunar - 128,5 lei.
Pentru o călătorie cu trenurile Intercity, în funcţie de distanţa parcursă, tarifele pleacă de la 18 lei (clasa I) sau 12,5 lei (clasa a II-a), pe o distanţă de până la 10 kilometri, şi pot ajunge la 309 lei (clasa I) şi 212,5 (clasa a II-a) pentru distanţe între 901 şi 1000 km.
Tarifele pentru o călătorie cu trenurile Interregio pornesc de la 14,50 lei (clasa I) şi 11 lei (clasa a II-a) pentru distanţe între 1 şi 10 km şi ajung la 268,5 lei (clasa I) şi 185 lei (clasa a II-a) pentru distanţe între 901 şi 1000 km.
Pentru o călătorie cu trenurile din categoria Regio, exemple de tarife sunt: 6 lei (clasa I) şi 5 lei (clasa a II-a) pentru distanţe de 1 - 10 km, 52,5 lei (clasa I) şi 33,5 lei (clasa a II-a) pentru distanţe între 161 şi 180 km şi 101,5 lei (clasa I) şi 64 lei (clasa a II-a) între 351 km şi 400 km.
Un abonament de 3 ore pentru zona metropolitană Bucureşti va costa tot 12,5 lei, pentru 24 de ore - 22,5 de lei (22 de lei anterior), pentru 72 de ore - 64 de lei (de la 63 de lei). Abonamentul de 7 zile va ajunge la 133 lei (faţă de 131 de lei), potrivit Agerpres.



































