Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la casele de pariuri

Ultima actualizare:

    Ieri, indicele ROBOR la  3 luni a crescut la  valoarea de 3,42%
Ieri, indicele ROBOR la 3 luni a crescut la valoarea de 3,42%

O companie de pariuri sportive a lansat o ofertă specială privind nivelul indicelui ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, potrivit Mediafax.

Astfel, compania oferă o cotă de câştig de 1,40 pentru persoanele care pariază că ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,5% până la finalul lunii iulie şi una de 2,75 pentru cei care vor preconiza că indicele nu va atinge acest prag, până la 31 iulie. De asemenea, pariorii care vor alege să mizeze pe faptul că ROBOR la 3 luni va ajunge să atingă 4% până la 31 decembrie 2018, vor avea o cotă de câştig de 2,5, iar cei care vor paria că nu va atinge acest nivel, vor avea o cotă de 1,5. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara, la începutul lunii iulie, că evoluţia indicelui ROBOR este influenţată şi de reacţia pieţei, a mediatizării excesive a subiectului şi de dispariţia lichidităţilor din piaţă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
intalnire png
Kate Middleton  foto   profimedia 1082337277 jpg
image png
pliculet silicagel jpg
Persoană care se uită pe internet jpg FOTO Pixabay
Fructe albine FOTO Shutterstock jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
18ca28a4 10f5 4147 b654 0a3346a43b6a jpg
image
image