Infernul trăit de o fată de 15 ani, obligată să se vândă pe 50 de lei. Totul s-a încheiat dramatic

Ultima actualizare:

    Denisa a fost obligată să se protitueze la doar 15 ani de către Artistică Benoni Bejinarufoto: adevarul.ro
Denisa a fost obligată să se protitueze la doar 15 ani de către Artistică Benoni Bejinarufoto: adevarul.ro

Una dintre victimele lui Artistică Benoni Bejinaru, fostul lăcătuş mecanic de la cariera Roşiuţa judecat pentru proxenetism, a povestit instanţei că avea doar 15 ani când a fost abuzată de acesta şi obligată să aibă relaţii sexuale cu trei persoane.

Denisa a povestit, cu lacrimi în ochi, că a fost abuzată de Bejinaru şi de un prieten al acestuia. Cei doi au forţat-o apoi pe fată să întreţină relaţii sexuale contra cost cu alţi trei bărbaţi, potrivit adevarul.ro. Pe atunci, fata avea doar 15 ani. 

A fost obligată să facă sex în faţa tuturor

Totul s-a petrecut pe litoral, în vara anului 2010, iar Denisa a fost traumatizată în urma experienţei. 

„Am plecat de acasă pentru că mă certasem cu bunicii şi mama era plecată la muncă în străinătate. Locuiam la Dana, o prietenă pe care am cunoscut-o prin intermediul unei colege de clasă la care m-am plâns. Bejinaru a sunat-o pe Dana să meargă pe litoral. Ea mi-a spus şi mie să merg, dar nu am vrut pentru căî nu aveam bani. Până la urmă, m-a convins să merg cu ei. Aveam vârsta de 15 ani atunci, iar Dana ştia că sunt minoră. Am plecat cu Bejinaru, Bejat şi Ciuti. Pensiunea la care am fost cazaţi aparţinea unui cunoscut de-al lui Bejinariu. Am luat toţi o cameră. În prima seară când am ajuns am fost obligată să întreţin raporturi sexuale cu Bejinaru, de faţă cu toţi ceilalţi care erau în cameră. A două seara am fost forţată de Ciuti să întreţin raporturi sexuale. Mi-a dat o palmă. Din cea de-a treia zi am rămas fără bani şi Bejinaru mi-a cerut mie şi Danei să facem rost de bani pentru a ne putea întoarce acasă“, a povestit Denisa. 

Denisa a fost nevoită să participe la adevărate orgii sexuale. Minora a întreţinut relaţii sexuale împreună cu cealaltă fată, Dana, cu câte un singur client.

„Bejinaru a făcut rost de clienţi. Vorbea la telefon şi el aranja. Doi au fost chiar pensiunea care ne cazasem, iar al treilea de la o altă pensiune. Primeam 50 de lei fiecare. Banii erau luaţi de Bejinaru, pentru a ne întoarce acasă. Au fost trei clienţi. După o săptămână ne-am întors în Motru“, a declarat tânăra.

A rămas gravidă în urma abuzurilor

Bejinaru neagă acuzaţiile şi susţine că e nevinovat
Bejinaru neagă acuzaţiile şi susţine că e nevinovat

Denisa a mai povestit că a rămas însărcinată şi că a avut traume care nu s-a vindecat nici acum. Fetei îi era frică să iasă din casă. Într-un final, mama ei a aflat că fata era gravidă şi a dus-o la o clinică din Spania, unde a făcut avort. 

„Bejinaru mi-a spus să nu mai vorbesc cu nimeni despre cele întâmplate. Îmi era frică şi nu am mai ieşit din casă. El era cunoscut ca un proxenet în tot Motru, dar eu nu ştiam asta atunci când am plecat. Aveam prieteni care vorbeau de el şi la barul unde am lucrat la fel se vorbea de el. Mi-a fost frică să mai ies din casă. Am fost traumatizată. Eram doar un copil. Am rămas înscărcinată după ce m-am întors de pe litoral, dar nu am ştiut. Mama m-a întrebat şi i-am spus. Nu am putu să fac avort în România şi nici în Italia. Am mers la o clinică privată din Spania şi acolo am făcut avort“, a mai spus Denisa. 

Le ducea şefilor prostituate şi era învoit de la muncă

Din 2010, Bejinaru (36 de ani), împreună cu un prieten, Casian Bejat-Muja (29 de ani), ambii din judeţul Gorj, se ocupau de racolarea tinerelor şi plasarea acestora atât în străinătate, cât şi pe litoralul românesc pentru sex contra cost. Bejinaru îşi petrecea nopţile prin cluburi, unde agăţa fete. Le promitea că le ajută cu bani să-şi continue studiile în străinătate. Unele au fost trimise în Italia şi Austria, unde au fost obligate, sub ameninţare, să întreţină relaţii sexuale.

Fiind ocupat noaptea, Bejinaru nu putea să ajungă a doua zi la serviciu. Ca să apară, totuşi, pe fişa de pontaj şi să nu fie dat afară, serviciul lui fiind o “mască” foarte bună pentru ceea ce făcea el, de fapt, le aducea şefilor prostituate. Fetele le satisfăceau şefilor toate poftele sexuale, iar Bejinaru era învoit de la serviciu.

Pe 2 august 2014, Bejinaru şi Muja au fost arestaţi şi cei doi sunt judecaţi acum. Bejinaru susţine este nevinovat şi că doar a întreţinut raporturi sexuale cu o parte a victimelor din dosarul său, însă niciodată nu a practicat proxenetismul şi că nu a câştigat vreun ban de pe urma lor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net