Îngrijorare maximă: Dunărea ar putea atinge un nivel-record

Ultima actualizare:
Cele mai afectate state europene sunt Germania, Cehia şi Austria
Cele mai afectate state europene sunt Germania, Cehia şi Austria

Autorităţile maghiare se pregătesc pentru viituri uriaşe, pe Dunăre. Fluviul a depăşit cote istorice mai vechi de 500 de ani în Germania, iar vineri se aşteaptă să ajungă la debite impresionante în capitala Ungariei.

Autoritatea ungară pentru situații de urgență a anunțat cu îngrijorare faptul că Dunărea ar putea atinge o cotă-record și în Budapesta, în următoarele zile, după ce în Germania, la Passau, a depăşit nivelul record înregistrat timp de 500 de ani.

În Slovacia, navigaţia pe Dunăre a fost interzisă, iar în Ungaria două poduri din nordul țării au fost deja închise.

În mai multe localităţi europene, Dunărea a acoperit în totalitate drumurile
În mai multe localităţi europene, Dunărea a acoperit în totalitate drumurile

Autorităţile ungare au început să ia măsuri pentru evitarea inundaţiilor, prevenind populația că situaţia ar putea deveni la fel de gravă ca în 2002.

Până acum, inundaţiile din Europa au făcut cel puţin şapte persoane care și-au pierdut viața şi alte câteva care au fost date dispărute.

Autorităţile din Ungaria pregătesc 4 milioane de saci cu pământ, pentru apărarea malurilor

Cele mai afectate state europene sunt Germania, Cehia şi Austria, unde mii de locuințe au fost evacuate.

Hidrologii români spun că la noi debitul la intrarea în tarã (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pânã în 10 iunie, la valoarea de 9100 m3/s, peste media lunii iunie (6400 m3/s).

La staţia hidrometricã Isaccea, jud. Tulcea, nivelul se va situa peste COTA DE ATENŢIE în următoarele zile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net