Ion Iliescu va fi operat astăzi

Ultima actualizare:

    Ion Iliescu
Ion Iliescu

Fostul şef de stat va trece astăzi printr-o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unoi polipi apăruţi pe colon.

Update 09:43  Fostul preşedinte al României a ieşit din operaţie. Medicii vor susţine o conferinţă de presă pentru a dat detalii despre cum a decurs intervenţia şi care este starea pacientului.

Iliescu (81 ani)a fost internat ieri la spitalul Elias din Bucureşti, în urma unor dureri pe care le avea în zona stomacului.

Operaţia de eliminare a diverticulilor de pe colon este una foarte uşoară, întrucât se va face prin laparoscopie. Ea se poate complica încă din cauza vârstei fostului preşedinte, dar şi a anestezicului pe care îl vor folosi medicii, scrie realitatea.net."Este vorba despre o operaţie programată. Este un polip de colon care va fi cauterizat. Dacă nu vor apărea sângerări, Ion Iliescu ar putea pleca din spital marţi", au declarat, apropiaţi ai fostului preşedinte pentru Mediafax.

Preşedintele de onoare al PSD  a mai fost internat, tot la spitalul Elias, pe 24 noiembrie anul trecut. El a suferit atunci o colică biliară, dar în urma unor analize de rutină a fost externat după puţin timp.

Citeşte şi:

Ion Iliescu, internat de urgenţă în spital. Fostul preşedinte va fi operat



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rio de janeiro brazilia pixabay jpg
Mallorca, foto Shutterstock jpg
Will Smith Chris Rock Oscar 2022 Foto profimedia 0673511313 (1) jpg
Mezeluri foto pixabay
apartament 2 camere colaj captura video jpg
paleontolog1 guardian jpeg
natalie musteata instagram jpg
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
image
image