Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea: ”E supus la chin, la o formă de tortură în închisoare”

Ultima actualizare:

    Irina Tănase se iubește cu Liviu Dragnea cu cinci ani
Irina Tănase se iubește cu Liviu Dragnea cu cinci ani

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a declarat înfuriată că iubitul său este supus unor rele tratamente în închisoare, pentru că i se refuză dreptul la tratament și la îngrijire medicală. Aceasta se plânge că de șase luni fostul lider al PSD are dureri groznice de spate și nu a fost lăsat să-și facă RMN.

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a declarat, marţi, la Antena 3, că fostul şef PSD trebuia să facă RMN, acuzând dureri de spate, însă acest lucru i-a fost refuzat.

”E vorba de un chin la care e supus, de o formă de tortură, din punctul meu de vedere, atâta timp cât şase luni laşi un om să se chinuie cu nişte dureri şi să i se agraveze starea de sănătate, deşi îndeplineşte toate condiţiile legale să fie dus la investigaţii medicale, eu consider că e vorba de o formă de tortură şi de o încercare de a-l presa”, a spus femeia în vârstă de 28 de ani.

Imediat a venit și reacția reprezentanților Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), care au transmis sistemul asigură aplicarea cadrului legal în materia asistenţei medicale, a tratamentului, îngrijirilor şi medicamentelor, în mod unitar, pentru toate persoanele custodiate.

Cei de la Administrația Penitenciarelor ne asigură că toți deținuții primesc îngrijire medicală

”Având în vedere informaţiile recent vehiculate în spaţiul public, cu privire la modul de asigurare a dreptului la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri pentru persoanele private de libertate custodiate de unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precizăm: În conformitate cu prevederile art. 71 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi ale art. 152-166 din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri al persoanelor private de libertate este asigurat cu personal specializat, în mod gratuit, potrivit legii”, au precizat cei de la ANP.

Liviu Dragnea a renunțat la mustață în pușcărie
Liviu Dragnea a renunțat la mustață în pușcărie

Aceștia au mai adăugat că asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile în locuri de deţinere sau unităţi sanitare din sistemul public de sănătate se asigură, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.

”De asemenea, deţinuţii pot solicita contra cost orice alt serviciu medical care nu este asigurat gratuit și au posibilitatea de a refuza intervenţii medicale, persoanele private de libertate asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia lor. În acest registru, consecinţele refuzului sau ale întreruperii actelor medicale sunt explicate pacientului. În considerarea celor expuse, subliniem că sistemul administraţiei penitenciare asigură aplicarea cadrului legal în materia asistenţei medicale, a tratamentului, îngrijirilor şi medicamentelor, în mod unitar, pentru toate persoanele custodiate”, a completat ANP.

Liviu Dragnea e închis la Penitenciarul Rahova din mai 2029

Liviu Dragnea (58 de ani) se află încarcerat din 27 mai 2019, la Penitenciarul Rahova. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la trei ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială Teleorman.

În tot acest timp, fostul lider al PSD a avut mai multe încercări eșuate de a ieși de la Rahova, introducând în instanță căi extraordinare de atac.

A fost adus în fața magistraților, unde a susținut că este nevinovat în închisoare.

Sunt șanse la finele anului viitor acesta să poată fi eliberat condiționat pentu bună purtare și pentru munca depusă la atelierul auto al pușcăriei.

Citește și: 

De ce nu poate Liviu Dragnea să facă sex la camera intimă cu iubita tinerică

Schimbare șoc în pușcărie! Cum arată Liviu Dragnea fără mustață!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net