Îţi scrii numele pe Coloana Infinitului? Rişti amendă de până la 2.500 de lei

Îţi scrii numele pe Coloana Infinitului? Rişti amendă de până la 2.500 de lei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

La începutul lunii aprilie o fată de 12 ani, venită cu părinţii la Târgu Jiu, a scrijelit pe Coloana Infinitului iniţialele ei şi ale celei mai bune prietene.

Mama fetei a fost amendată cu 500 de lei. După câteva zile, o adolescentă de 16 ani din Drobeta Turnu-Severin şi-a scris numele, cu fermoarul de la portofel, pe primul modul al inegalabilei opere. Ca aşa ceva să nu se mai întâmple, ieri, consilierii locali ai Primăriei Târgu-Jiu au aprobat proiectul de hotărâre prin care se interzice atingerea operelor lui Constantin Brâncuşi aflate în cele două parcuri din municipiu.

De asemenea, se interzice accesul pe Aleea Scaunelor a bicicliştilor, persoanelor însoţite de animale şi a celor care se deplasează cu role, skateboard şi a vehiculelor cu sau fără motor, în afară de cele care se ocupă de salubrizare. Amenda pentru cei care încalcă această hotărâre este între 500 şi 2.500 de lei. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sfintii mihail si gavril  secretul lumanarilor apinse in aceasta zi 3 1280x720 jpg
pastila png
ro alert webp
ambulanta  foto shutterstock jpg
Telefon - factura FOTO Shutterstock
mihail si gavriil jpeg
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
top view black friday assortment black background jpg
image
image