Liberty Parade 2015: Cum s-au distrat 70.000 de oameni FOTO
Peste 70.000 de oameni au cântat și dansat sâmbătă seara în Liberty Arena în cea mai mare desfășurare de forțe pentru celebrarea muzicii electronice: Liberty Parade.
Show-ul de anul acesta a cuprins, pe lângă cei 18 DJ care au încins atmosfera, spectaculoase focuri de artificii care au marcat mai multe mmomente din line up, proiecții senzaționale, lasere, confetii și efecte speciale comparabile cu marile spectacole internaționale de gen.Ca în fiecare an, Liberty Parade a început cu Caravana Libertății. Sute de oameni au urcat în cele patru camioane, într-o paradă a celor mai spectaculoase costume, a oamenilor care nu au inhibiții și nici prejudecăți, paradă care a parcus stațiunile de la Olimp până la Venus și a durat aproape 4 ore se arată într-un comunicat emis de Europa FM.
Show-ul Liberty Parade 2015 a debutat cu o proiecție de 15 minute, un adevărat scurt metraj de animație cu efecte speciale care au uimit audiența, un recital al tehnologiei de ultimă oră în care efectele live (artificii, lasere ) au fost mixate pe un film de animație care spunea, pe 450 mp de ecrane, povestea conceptului acestui an.
18 dintre dintre cei mai cunoscuți DJ autohtoni au realizat mixuri spectaculoase între muzica electronică și cea live având invitați speciali, în scurte momente surpriză, din alte zone muzicale, invitați care au transformat Liberty Arena într-o incendiară sală de concerte (Amna, Marius Moga și Whats up, Lucia, Voltaj, Puya, Sistem, Dorian, Raluk).
”Faptul că artiști foarte mari de talia lui Voltaj, Marius Moga sau Puya au făcut efortul să vină la Liberty Parade 2015 pentru a urca pe scenă doar 3 minute alături de DJi foarte cunoscuți e o întâmplare care ne onorează. Anul acesta Liberty Parade a vorbit despre Transformare și a arătat publicului că și în România genurile muzicale pot face un cross, că artiștii mari pot ieși din zona de confort și din direcția muzicală care i-a făcut faimoși și pot lucra cu DJ-i pentru noi producții, asemănătoare dacă vreți cu jam sessions din jazz, doar că- evident - vorbim de muzică electronică. Am vrut să aducem și o altfel de emoție în show, dată de prestația live și s-a dovedit că publicul a gustat din plin experiența: o arenă întreagă a cântat ”20 de ani”, hitul trupei Voltaj, în ritmuri noi date de DJ Andi într-unul dintre cele mai emoționante momente ale serii”, spune Alexandru Baculea, producător general Liberty Parade.