Liviu Dragnea, după ședința CEx: „Sevil Shhaideh nu mai poate suporta presiunea”
Liviu Dragnea, președintele PSD și premierul Mihai Tudose au susținut o conferință de presă după mai bine de cinci ore cât a durat ședința Comitetului Executiv. Amândoi au părut foarte supărați, lucru pe care l-au și recunoscut și au anunțat că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb nu mai suportă presiunea.
Joi seara, pe 12 octombrie, cu puțin înainte de miezul nopții, Liviu Dragnea și Mihai Tudose au susținut o conferință de presă comună în care nu au părut deloc entuziasmați de rezultatul ședinței de partid. Cei doi s-au arătat dezamăgiți de demisiile lui Sevil Shhaideh, Rovanei Plumb și lui Răzvan Cuc:
„A durat atâta timp pentru că au dorit să vorbească foarte mulți colegi și au fost discuții profunde . S-a discutat despre programul de guvernare, despre situația în care sunt cele două colege ale noastre, despre faptul că PSD nu acceptă instituții care nu au competențe în a influența deciziile guvernului. Și în această lumină, toți colegii au adus argumente ca cele două colege să nu plece din guvern. La sfârșitul ședinței, cele două colege s-au hotărât să prezinte colegilor noștri decizia să plece din guvern.”
- „După o discuție cu ele separat, toată lumea în unanimitate le-a cerut să rămână în guvern, dar ele și-au menținut poziția. Sevil a spus ca vrea totuși să aibă demnitate, să nu fie acuzată că se agață de scaun. Toată lumea a apreciat profesionalismul lor și calitatea de membri. Aproape toată lumea din CEx a plecat supărată. Practic, nu voiau să le lase să iasă din sală.”
- „Sevil a spus clar că nu mai poate duce această presiune, efectiv, ea și familia ei nu mai poate duce această presiune infernală. Nu vreau să intru in detalii, dar ele au spus mai multe. Rovana e în aceași situație. S-a discutat despre dorința noastră, a tuturor, de a recăpăta coerența pe care acest partid a avut-o in 2016, coerența comunicării, atât între noi, cât și cea publică. Pentru că sunt o serie de măsuri care aduc în continuare o viață mai bună pentru români și toată lumea a constatat că în permanență se inventează ceva. Cum apare o măsură bună, apare ceva și trebuie să fim în defensivă.”
- „Sperăm că în perioada următoare să comunicăm mai bine. Am spus colegilor mei că toți am greșit. Toți ne-am lăsat influențați, fiecare la nivelul lui, de oameni din afara partidului, care brusc, au devenit foarte grijulii cu PSD și dau sfaturi și președintelui partidului, și premierului și eventual, să fie și o încărcătură negativă. PSD azi, a trecut printr-o cumpănă foarte mare și o destabilizare serioasă a PSD, poate să producă instabilitate și în țară. La un moment dat, a discutat și despre eventualitatea de a-și prezenta demisia. Mihai Tudose e un premier bun eficient, cu greșelile lui. Am constatat amândoi câteva lucruri importante: am comunicat prost unul cu altul. Nu mai putem face asemena greșeli. Eu am avut de învățat din această perioadă.”
La rândul lui, Mihai Tudose a întărit apoi afirmațiile lui Dragnea și a lămurit zvonurile cu privire la o eventuală depunere a propriei demisii:
- „Da, am spus că îmi dau demisia dacă îmi cere partidul sau dacă constat că nu mai sunt în stare să pun în aplicare programul de guvernul. Din păcate pentru unii prieteni, nu a fost un război, încercăm ca câștigători să fie partidul și țara.”