Liviu Dragnea se însoară? ”Irina îi va deveni soție cât de curând”
Liviu Dragnea se pregătește de însurătoare. Cel puțin așa susține Codrin Ștefănescu. Secretarul general al PSD a dezvăluit într-un interviu pentru B1 tv că Irina Tănase va deveni ”cât de curând” soția liderului partidului.
Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a dezvăluit joi pentru B1tv că Irina Tănase va deveni ”cât de curând” soția lui Liviu Dragnea. ștefănescu a scăpat porumbelul în timp ce încerca să-i convingă pe telespectatori că șeful său nu a părăsit România pentru vreo destinație exotică, așa cum se vehiculează de câteva zile.
„Liviu Dragnea nu se află în Maldive cu logodnica lui care îi va deveni și soție cât de curând. (...) Liviu Dragnea nu a plecat în insule exotice, nu a plecat nici pe Lună, nici pe Marte. Liviu Dragnea nu e plecat din țară și nu va pleca din țară, în mod sigur”, a spus Codrin Ștefănescu.
Dragnea și logodnica Irina, diferență de 30 de ani
Liviu Dragnea (56 de ani), și Irina Tănase (26 de ani) s-au afișat împreună la congresul partidului, din martie anul trecut, liderul PSD mărturisind că ar fi dispus să-și pună pirostriile. Irina Alexandra Tănase este logodnica omul politic din luna mai 2016. Tânăra a trecut rapid de la statutul de asistentă personală la iubită oficială. Deşi între ei există o diferenţă de vârstă de trei decenii, acest lucru nu a fost un obstacol în relaţia lor.
Blondina a început ca asistentă a lui Dragnea, în perioada în care era acesta era ministrul Dezvoltării şi, mai apoi, s-a mutat în apartamentul în care locuieşte liderul PSD, avansând de la poziţia de iubită la cea de logodnică. În plus, primirea pe care i-au făcut-o social democraţii sâmbătă la congres arată că Irina Alexandra Tănase ocupă un loc important în inima lui Dragnea, altfel nu ar fi stat în primul rând alături de nume grele din partid. Dragnea a fost căsătorit timp de 28 de ani cu Bombonica Prodana, care a divorțat de acesta în 2015. Cei doi au împreună o fiică, Alexandra, în vârstă de 22 de ani.