Luaţi cel puţin o masă pe zi în familie!

Ultima actualizare:

Aveţi program diferit, sunteţi mereu pe fugă şi rareori vă sincronizaţi să mâncaţi împreună? Psihologii vă îndeamnă să vă revizuiţi priorităţile şi să încercaţi ca măcar o dată pe zi să luaţi masa în familie. Obiceiul acesta vă apropie şi aduce beneficii importante la nivel afectiv.

Masa în familie este unul dintre primele obiceiuri pe care le învăţăm, având un impact semnificativ asupra modului în care ne construim legăturile familiale. Este momentul în care ne relaxăm, ne povestim unul altuia ce am făcut peste zi.

Potrivit unui studiu realizat recent de către o companie ce comercializează condimente, mesele în familie sunt importante pentru 83% dintre români. Iată care sunt cele mai importante beneficii menţionate de respondenţi: 

  • Contribuie la îmbunătăţirea comunicării între membrii familiei (94%); 
  • Reprezintă o oportunitate de a petrece timpul cu familia (94%); 
  • Oferă un sentiment de siguranţă şi unitate (91%);
  • Contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor (89%);
  • Creşte nivelul de bună dispoziţie în familie (89%); 
  • Procesul de pregătire a mesei dezvoltă spiritul de lucru în echipă (88%); 
  • Este o ocazie bună pentru educarea copiilor (82%). Pentru ei, mesele în familie sunt un prilej important de a învăţa alături de părinţi, bunici sau alţi membri ai familiei, să îşi împărtăşească opiniile, să povestească, să se consulte.
  • Reduc stresul (80%).Mesele în familie au avantajul că familia poate servi masa liniştită, fără grabă, într-un mediu în care toţi se simt protejaţi. Conform aceluiaşi studiu, când românii servesc masa în familie se simt: împliniţi (73%), fericiţi (72%), încrezători (61%), relaxaţi, liniştiţi (58%).
  • Un alt avantaj este că se găteşte sănătos, iar adulţii mănâncă şi ei mai corect, ca să dea un exemplu celor mici.
  • Şi specialiştii consideră că masa în familie este un factor important în dezvoltarea personală.

În afară de beneficiile emoionale, mesele în familie sunt un cadru în care membrii familiei povestesc ce au facut, cum s-au purtat în afara casei. Se descarcă, obţin suport, susţinere, practic îşi încarcă bateriile. “La masă, prin poveştile lor, îi cunoaştem mai bine pe ceilalţi membri. Legătura familială, prin accesul la activităţi, evenimente, experienţe de viaţă trăite în afara familiei şi restituite (povestite) în timpul mesei, poate fi astfel întreţinută şi întărită, păstrându-şi continuitatea”,  a declarat  Ştefania Dumitrescu, psiholog, psihanalist, preşedinte Asociaţiei Române de Psihanaliză de Cuplu şi Familie (ARPCF).

67% din români mănâncă zilnic în familie

Studiul naţional “Mesele în familie la români” relevă faptul că aproape 7 din 10 familii cu copii sub 18 ani iau mesele împreună, în fiecare zi, însă durata medie a unei mese în familie este de doar 33 de minute în timpul săptămânii şi de 44 de minute în weekenduri. Bucureştenii sunt mai grăbiţi, aici mesele în familie durează chiar mai puţin: 23 de minute în timpul săptămânii şi 32 de minute în weekenduri. 83% din români iau mesele în familie cel mai des în weekend şi 17% cel mai des în timpul săptămânii. Cei mai mulţi respondenţi iau masa separat în timpul zilei (la serviciu, la şcoală, la restaurant), iar cina este momentul în care membrii familiei se adună laolaltă, comunică, fac planuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net