Lucrezi cu copiii? Ai nevoie de «certificat de integritate»
Profesorii, cadrele medicale şi ceilalţi români care lucrează cu copii sau femei sunt obligaţi, de acum înainte, să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu sunt agresori sexuali. Asta pentru că, pe 20 iulie, a intrat în vigoare Legea privind „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“.
Noua lege stipulează că toţi cei care lucrează cu persoane vulnerabile trebuie să prezinte angajatorului acest certificat care demonstrează că nu au săvârşit infracţiuni cu caracter sexual, scrie adevarul.ro. Şi cum, legea include în rândul persoanelor vulnerabile categorii precum copii, femei, persoanele cu dizabilităţi, persoane vârsnice sau victime ale violenţei domestice, milioane de oameni, bărbaţi ori femei, vor fi obligaţi să facă un drum la poliţie pentru a solicita acest certificat de integritate. Şi nu o dată, ci de două ori pe an, deoarece certificatul care va fi eliberat de angajaţii Poliţiei, care eliberează şi cazierele judiciare, este valabil doar 6 luni.
Deputata independentă Oana Bîzgan, care a iniţiat acest proiect legislativ la scurtă vreme după ce s-a dovedit că mai mulţi minori au fost violaţi chiar de un cadru al Ministerului de Interne, susţine că este normal ca persoanelor care lucrează cu minori sau femei să li se ceară acel certificat de integritate. „Cei care deja sunt angajaţi pot merge oricând, pentru că nu există o limită de timp să obţină această adeverinţă care trebuie adăugată la dosarul lor de la Resurse umane. Mă aştept ca persoanele care au condamnări pentru agresiune sexuală să nu mai fie angajate în domenii care implică lucrul cu copii, cu victime ale violenţei, spre exemplu. Cei care au condamnări pentru agresiune sexuală se pot angaja în orice alte domenii, dar nu acolo unde, practic, ar avea victima la mâna lor“, a precizat deputata Oana Bîzgan. Iniţiatoarea mai arată că certificatul de integritate nu va înlocui cazierul judiciar, ci îl va dubla. Psihologii şi sociologii consideră că noua reglementare este în trendul european şi că va avea efecte pozitive. Concret, psihologul Keren Rosner susţine că noua lege, deşi parţial hulită, este benefică. „Legea va fi privită cu reticenţă şi va fi criticată, însă are un fundament foarte bun şi o intenţie foarte bună, pentru că e important să se ţină cont de relaţia pe care adulţii o au cu copiii sau bătrânii vulnerabili. Cei care sunt agresori sexuali ori vor încerca să-şi rezolve problema, ori vor fi excluşi din lucrul cu copiii sau femeile abuzate, spre exemplu“, susţine psihologul.
Prădătorii sexuali din SUA, «vedete» pe net
Alte state au mers chiar mai departe şi, pe lângă includerea prădătorilor sexuali într-o bază de date, aceasta este publică şi poate fi consultată de către oricine, pe internet. Încă din 1996, autorităţile din SUA au pus la punct o bază de date la nivel naţional care include zeci de mii de condamnaţi pentru infracţiuni sexuale, cu nume, fotografii, adrese şi cazier. „Naţional Sex Offender Public Registry Website“ este un proiect al Departamentului de Justiţie din cadrul Guvernului SUA, împărţit pe state, unde apar datele personale ale prădătorilor sexuali. Astfel, fiecare cetăţean poate afla dacă pe strada lui locuieşte un pedofil sau un violator. Acest instrument este atât de popular încât a ajuns să influenţeze chiar şi piaţa imobiliară.