S-a aflat cine sunt vinovații pentru explozia din Rahova. La ce concluzii au ajuns procurorii
Cine va fi tras la răspundere pentru explozia blocului din Rahova, în urma căreia au murit patru oameni, dintre care și o femeie însărcinată, iar alte 54 de persoane au rămas pe drumuri. Procurorii au finalizat ancheta și au anunțat și concluziile.

Anchetatorii au stabilit că tragedia a fost provocată de ignorarea repetată a semnalelor de alarmă transmise de locatari. Așadar, au găsit și vinovații pentru această nenorocire. Cine va răspunde în fața legii.
Cine va fi tras la răspundere pentru explozia din Rahova
A trecut un an de la explozia produsă în blocul din Rahova. În cadrul anchetei s-a constatat faptul că distribuitorul de gaze a primit șapte reclamații cu 26 de ore înainte de tragedie. Procurorii și polițiștii spun că, pe lângă cei patru angajați care au tratat superficial apelurile locatarilor, vor fi trași la răspundere și angajatorii lor, adică furnizorul și distribuitorul de gaze.
„Eu am avut impresia că mă ia şi la mişto când îi spuneam că simt miros de gaz. Vine miros de gaz din subsol. Da' de unde, domnule, că din subsol, că că nu există ţeavă de gaze", a spus un locatar, conform observatornews.ro.
Filmul tragediei
Procurorii au refăcut filmul tragediei și au constata că totul a început cu o zi înainte de explozia propriu-zisă. Pe data de 16 octombrie, la 6.00 dimineața, a avut loc un scurtcircuit la cablurile de electricitate lângă conducta de gaze, care a fost perforată, O oră mai târziu, firma de gaze a primit și prima sesizare.
„Căldura degajată în urma scurtcircuitului a afectat peretele conductei de gaz determinând încălzirea şi perforarea acesteia în două puncte. Prin aceste perforatii, gazul natural a început să migreze în sol. S-a deplasat prin sol şi printr-un canal subteran pentru termoficare. Acest canal a constituit principala cale de transport a gazului", a explicat Laurenţiu Iordan, procuror de caz, conform sursei citate.
Mai trece o oră, după care ajunge și primul angajat care oprește alimentarea cu gaze. Locatarii nu s-au oprit aici și au mai făcut alte două sesizări, după care apare un al doilea angajat la fața locului, ce omite să verifice rețeaua. În noaptea de 16 spre 17 octombrie, în miezul nopţii este făcută a patra sesizare. Vineri dimineaţa, se fac alte trei apeluri către angajaţii de la gaze.
Verificările nu au fost făcute corespunzător
Experții au ajuns la concluzia că, înainte de explozie, în 26 de ore, s-au scurs 2743 de metri cub de gaz, o cantitate suficientă pentru a încălzi, timp de doi ani, un apartament cu trei camere. Cea mai mare acumulare a fost între etajele 5 şi 6, acolo unde s-a și produs explozia.
„Verificările nu au acoperit corespunzător reţeaua, căminele de utilităţi, subsolurile şi vecinătăţile. Potrivit pregătirii si atributiilor trebuiau şi puteau să prevadă riscul tipic al unei scurgeri de gaze nelocalizat într-un imobil locuit", a declarat Diana Călinescu, purtător de cuvânt Parchetul Curţii de Apel.
Mai multe etaje au fost demolate
Recent, firma de construcții stabilită de Primăria Capitalei a demolat etajele de la 5 la 8, de pe scara avariată de explozie. Ulterior, locatarii au fost lăsați să intre, pentru a-și mai recupera din bunuri.
„În cazul în care în anumite apartamente nu se va putea face accesul în siguranță, una din variantele luate în calcul este ca în acele locuințe să intre doar pompierii ISU, cu nacelele. Aceștia vor purta bodycamuri, prin intermediul cărora vor scoate din bunuri, ghidați de proprietari”, au explicat surse din cadrul Municipalității.


































