Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias. Va fi tratat în străinătate

Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias. Va fi tratat în străinătate

Ultima actualizare:

Mario Iorgulescu, fiul lui președintelui LPF, Gino Iorgulescu, a părăsit Spitalul Elias din București, în ciuda recomandărilor medicilor. El urmează să fie transferat într-o clinică din străinătate, au transmis pentru Click! reprezentanții unității medicale din Capitală.

„În cursul dimineții de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE.

Instituțiile abilitate au fost informate în acest sens”, a precizat Dr. Silvius Negoiţă, purtător de cuvânt al Spitalului Elias.

Mario Iorgulescu (24 de ani) a fost internat în urmă cu două săptămâni, la Spitalul Elias, după ce a fost implicat într-un accident rutier. El a intrat cu bolidul pe care îl conducea într-o altă maşină condusă regulamentar de un alt tânăr de 24 de ani. Din impact, tânărul, tatăl a doi copii a murit pe loc. Mario a fost adus de un echipaj SMURD în stare gravă.

În urma testelor făcute de medicii legişti, a rezultat că Mario Iorgulescu era băut (alcoolemie de 1,9% în aerul expirat) și consumase cocaină în momentul în care a produs accidentul.

Mama tânărului, Gabriela Iorgulescu, de profesie psiholog, a postat un mesaj acid pe Facebook, în apărarea fiului său. Femeia a fost foarte afectată de comentariile făcute de anumiți oameni, care au spus că Mario Iorgulescu ar fi trebuit să moară și el în accident. 

Medicii și familia lui Mario Iorgulescu au mai încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 20 septembrie, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias, unde se află de două săptămâni, la o clinică din Italia. Însă, din păcate, acest lucru nu s-a putut realiza.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
prețuri la gaze jpg
prognoză luna octombrie jpg
Valentina și Vlad jpg
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, invitat la „Interviurile Adevărul”
noi scumpiri la pompă jpg
Mama Valentinei s a întors din Austria să și îngroape fata jpg
telefoanele la școală o problemă din ce în ce mai mare jpg
image
image