Mărturia terifiantă a unui supravieţuitor al măcelului de la Palilula: “A ieşit cu cagula pe faţă”

Ultima actualizare:

    Vasile Zidaru a fost împuşcat în obraz
Vasile Zidaru a fost împuşcat în obraz

Groaza a pus stâpânire, vineri seară, pe comuna doljeană Palilula. Un tânăr de 28 de ani din Timişoara, Dragoş Furtună, a însângerat localitatea, împuşcând fără să clipească patru persoane, apoi şi-a tras un glonţ în cap, murind pe loc. Doi barbaţi, tată şi fiu, au decedat, iar alţi doi au ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova. Unul a fost împuşcat în zona feţei, iar altul în mână.

De pe patul de spital, Vasile Zidaru (48 de ani), unul dintre răniţi, a povestit, pentru adevarul.ro, că azi urmează să fie operat. El văzut cum Fabian, nepotul său, a fost executat în plină stradă, după o altercaţie cu criminalul, pe care-l rugase să-şi mute maşina. 

Înarmat până-n dinţi

„Când a ieşit din casă, Furtună era înarmat cu patru pistoale, unul îl avea în mână, altul la brâu, iar două le avea la picior. A ieşit cu cagula pe faţă, ca un terorist. Am încercat să îl salvez pe nepotul meu şi am aruncat cu pietre în agresor. Am reuşit să îl urc pe Fabi în maşină, iar în scurt timp am fost împuşcat şi eu în zona feţei”, povesteşte, cu greu, bărbatul. „Ştiu că soţia lui era terorizată de el şi am aflat că o ameninţa cu moartea”, a adăugat Vasile Zidaru. Bărbatul împuşcat în mână e în stare gravă şi a fost transportat la un spital din Bucureşti.


    Dragoş Furtună şi soţia sa. Asasinul ar fi urmat un tratament psihiatricFoto: Facebook
Dragoş Furtună şi soţia sa. Asasinul ar fi urmat un tratament psihiatricFoto: Facebook

Furtună s-a mutat în comuna doljeană Palilula acum trei luni şi locuia împreună cu soţia sa, medic rezident. Anchetatorii au ridicat de la locuinţa criminalului patru arme neletale, 4 pistoale neletale şi o puşcă cu aer comprimat. Au fost găsite arme ascunse în borcanele cu murături. Mai mult, acesta postase pe internet, cu ceva vreme în urmă, un anunţ prin care scotea la vânzare arme confecţionate artizanal.Citeşte mai mult pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net