Mașinile parcate neregulamentar, ridicate prin dispoziție scrisă a polițiștilor

Ultima actualizare:

    Mașinile se vor ridica, în special, din zonele foarte aglomerate
Mașinile se vor ridica, în special, din zonele foarte aglomerate

Mașinile parcate neregulamentar pe carosabil și pe trotuar vor putea fi ridicate numai de administrația publică locală sau de administratorul drumului public, a anunțat marți chestorul de poliție Florentin Brăcea, șeful Direcției Rutiere.

„Polițiștii locali și naționali dispun ridicarea mașinilor prin dispoziție scrisă, urmând ca administratorul să o pună în aplicare, în sensul ridicării, transportului și depozitării mașinii”, a afirmat Florentin Brăcea, citat de News.ro.

Potrivit prevederilor noului Regulament, mașinile pot fi ridicate non-stop și nu mai pot fi transportate la spațiul de depozitare decât pe platformă și nu tractate.

Brăcea a mai spus că sancțiunile care se aplică în cazul staționării neregulamentare rămân neschimbate, respectiv: 250 de lei plus trei puncte penalizare, dacă amenda este achitată în două zile lucrătoare.

El a adăugat că și-ar dori ca ridicarea mașinilor să se desfășoare în zonele și locurile unde sunt probleme reale, iar această măsură să fie suplimentară și nu un scop în sine.

„În zonele centrale, în zonele aglomerate, în zonele cu probleme, nu în alte zone. Măsura ridicării ar trebui să fie o măsură suplimentară. Nu putem să gândim direct către măsura ridicării, că nu ăsta este scopul — să le ridicăm. Să le luăm gradual, mai întâi sancțiuni în zona respectivă. Dacă este o problemă și nu se poate rezolva, se vine cu măsura ridicării”, a spus Brăcea.

Conform oficialului Direcției Rutiere, Hotărârea de Guvern care modifică și completează Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin HG 1391/2006, conține și o serie de prevederi care vizează și bicicliștii.

Astfel, bicicleta trebuie să fie dotată cu sistem de avertizare sonoră. Pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie să fie echipată cu lumină de culoare galbenă, în față, iar în spate cu lumină roșie. Totodată, trebuie să fie echipată cu dispozitive reflectorizante, amplasate pe roți, și se recomandă ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de 1,5 metri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net