Măsuri anti-caniculă: Ştrandurile din Bucureşti au program non-stop, dar duşurile stradale nu au apă
Ştrandurile Dâmboviţa, Giuleşti şi Baia Griviţa din Capitală vor deschise şi noaptea. Doritorii se pot răcori astfel indiferent de programul pe care îl au zilnic.
Ştrandurile Dâmboviţa, Giuleşti şi Baia Griviţa din Bucureşti vor fi deschise şi în timpul nopţii, începând de miercuri, în perioada caniculei, iar ştrandul Moghioroş va avea program până la ora 22.00, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Primăriei Capitalei. Potrivit sursei citate, în timp ce ştrandurile Dâmboviţa şi Giuleşti, precum şi Baia publică Griviţa pot fi deschise şi noaptea, ştrandul Moghioroş nu poate funcţiona în timpul nopţii, din cauza faptului că este amplasat între blocuri.
Bucureştiul este de două zile sub avertizare cod galben de caniculă, după-amiaza fiind temperaturi de 35-37 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a solicitat ca în zilele caniculare, acolo unde este posibil, ştrandurile să fie deschise şi pe timpul nopţii, cu asigurarea măsurilor de supraveghere şi pază.
Duşurile stradale au fost montate degeaba
Printre măsurile luate de municipalitate pentru zilele caniculare este şi amplasarea unor duşurile stradale în mai multe puncte din Capitală, respectiv la Unirii - Hanul lui Manuc, strada Lipscani, Piaţa Universităţii - zonele Dunărea şi Teatrul Naţional, strada Lascăr Catargiu - magazinul Orange, Piaţa Victoriei - Guvern, precum şi la intrările în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău - zonele Charles de Gaulle şi Arcul de Triumf. Duşurile stradale vor fi funcţionale după ce vor fi racordate la reţeaua de apă, lucrări care ar putea fi încheiate miercuri seară.